• Accueil
  • > Archives pour le Dimanche 3 février 2019

Scrierea unui text în mediul online

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 3 février 2019

Cuvintele pe care le scriem spun mai multe despre noi decât putem spune noi despre ele.

În lumea virtuală a blogurilor, a forumurilor  sau a rețelelor sociale animate cu ajutorul tastaturilor, cuvintele scrise sau practicile dezvoltate în jurul acestora evoluează imprevizibil: capătă sensuri sau funcții noi, se întipăresc  în memoria utilizatorilor, dispar precum au apărut sau își așteaptă rândul pentru a fi descoperite și puse în practică. Necunoașterea acestor funcții noi, apărute ca urmare a extinderii scrierii computerizate în rândul publicului larg, ne poate aduce etichete nedorite sau blocaje în comunicare.

Majusculele proscrise

Dacă am descoperit comunicarea prin intermediul internetului înainte de a avea un cont pe Facebook sau pe Twitter, atunci trebuie să fi auzit de un concept foarte interesant: neticheta. Aceasta cuprinde un set de reguli de bună conduită pe care le respectăm atunci când inițiem sau continuăm un schimb verbal scris în mediul online. Cele mai multe dintre aceste reguli nu sunt recunoscute de către lingviști, tipografi sau editori, adică de cei care ar putea să le dea o justificare științifică, dar sunt respectate de toți cei care au înțeles că scrierea corectă înseamnă credibilitate și bună reputație profesională, oricare ar fi canalul de comunicare online ales.

Vom găsi aceste reguli cu o simplă căutare pe net. Vom observa apoi că toate listele așază pe prima poziție interdicția de a scrie cu majuscule consecutive, sau, în termeni tipografici, cu litere capitale.

Scrierea cu majuscule este percepută în mediul online ca find expresia țipătului, a strigătului, a tonului răstit, a agresivității, iar cel care le folosește este considerat  nepoliticos, agresiv, chiar violent.

Nu există o explicație științifică pentru această conotație, există doar o convenție stabilită între primii utilizatori ai comunicării online. Tipografii și editorii acceptă majusculele succesive pentru titluri, afișe sau pagini de ziar, dar nu recenzează această nouă misiune a majusculelor care compun orice tip de text în mediul online.

Dacă vom face căutări aprofundate, vom găsi și atestări ale acestei convenții la începuturile sale. Le-am găsit și eu, dar nu mi s-au părut convingătoare. Explicația mea pentru acest sens nou al majusculelor înseriate vine de departe, din vremea benzilor desenate în care replicile spuse cu voce tare erau scrise cu majuscule, în timp ce replicile spuse cu voce joasă sau gândurile erau exprimate cu litere mici, fiecare într-o bulă cu formă specifică.

Oricare ar fi explicația, ar fi bine să nu mai scriem mesajele noastre cu litere mari. În afara conotației mai sus amintite, care este familiară tuturor utilizatorilor online experimentați, scrierea cu majuscule ocupă mult spațiu, este foarte greu de citit și devine iritantă pentru ochi, făcând foarte dificilă înțelegerea textului astfel scris.

Punctele de suspensie

Punctele de suspensie au foarte multe funcții, câteva descrise aici. Folosit de obicei pentru a sugera ceea ce nu poate fi exprimat, pentru a ascunde ceva sau pentru a ne ține în suspans, acest semn de punctuație se bucură de o „reabilitare” în mediul online, în sensul că putem afla ce se ascunde în spatele lui.

Într-adevăr, există cazuri când punctele de suspensie folosite pe internet sau într-un program informatic arată calea spre o fereastră nouă, spre o casetă de dialog, spre o pagină nouă, spre niște comenzi virtuale noi. Ca în imaginea de mai jos unde, făcând clic pe semnul în discuție, vom descoperi câteva comenzi care ne vor ajuta să gestionăm mai bine mesajele din cutia poștală Yahoo.

trei puncte 

Dar aceasta nu este singura funcție nouă a punctelor de suspensie. Dacă suntem activi într-o rețea socială sau într-un canal de comunicare scrisă (Messenger), observăm cum trei puncte de suspensie se activează și se pun în mișcare chiar în momentul în care cineva ne scrie un mesaj sau un comentariu sau un răspuns la ceea ce am postat noi. Este un soi de dans simpatic pe care îl adorăm pentru că o rețea socială presupune și interacțiune, iar orice mesaj scris validează atât misiunea acelei rețele, cât și așteptările noastre de la acea rețea, chit că nu este vorba întotdeauna de conținutul potrivit.

Nu știu în ce măsură această ultimă „funcție” a punctelor de suspensie se va menține, programele informatice inovează mereu și s-ar putea ca punctele de suspensie în mișcare să fie înlocuite cu un instrument nou.

Până atunci, să ne bucurăm că putem afla, în cel puțin două cazuri, ce se ascunde în spatele acestui simpatic semn de punctuație!

Punctuația răspunsurilor la comentariile de pe Facebook

Când este vorba despre punctuație, internetul este spațiul care permite coabitarea unor practici dintre cele mai contradictorii. Regulile consacrate sunt în general respectate, dar există și situații în care sintaxa care ne este propusă împiedică aplicarea acestor reguli sau ne obligă la anumite artificii ce asigură doar pe jumătate sau deloc respectarea lor.

Este cazul răspunsurilor multiple la comentariile de pe Facebook. Un utilizator „aruncă” un subiect, alții îl prind din zbor și îi dau o continuare, dar apar alți utilizatori care vor să nuanțeze, să aprobe sau să contrazică un răspuns anterior și ne trezim într-o încrengătură din care cu greu am ieși, dacă administratorii Facebook nu ar f inventat un instrument care să ne orienteze exact către cel căruia vrem să îi răspundem. Astfel, în cazul în care mai mulți utilizatori au ales să răspundă aceluiași comentariu, dacă vrem să mai adăugăm și noi unul, alegem numele celui căruia vrem să îi răspundem, apoi apăsăm butonul „Răspunde”. Se va deschide o casetă de dialog în care vedem deja instalat numele respectiv, introdus automat de Facebook. Acest nume are încorporată o hiperlegătură spre pagina de Facebook a utilizatorului ales de noi. Așadar, este vorba despre un instrument informatic ce nu face parte din discursul nostru.

După acest nume, mulți utilizatori români, îndemnați și de niște pretinse autorități în materie, au ales să pună o virgulă, considerând că acel nume este un apelativ după care trebuie să punem neapărat o virgulă, așa cum am învățat în clasa întâi, iar această virgulă ar asigura integral corectitudinea exprimării noastre scrise.

Numai că lucrurile nu stau tocmai așa, iar dacă analizăm cu atenție întregul răspuns, vom observa că virgula este insuficientă pentru a da un răspuns corect din punct de vedere lingvistic, ba chiar inutilă. Iată mai jos câteva argumente de bun-simț în acest sens:

1. Virgula este primul lucru pe care îl scriem, deși acest semn nu apare niciodată în poziție inițială. Este cel puțin curios să izolăm prin virgulă un element care nu aparține discursului nostru și să începem propriul discurs cu această virgulă.

2. Dacă vrem să fim puriști până la capăt, să analizăm puțin ce vedem atunci când scriem și ce vedem după ce validăm răspunsul nostru cu Enter. Așadar, la început vedem doar numele celui căruia ne adresăm, punem virgula, scriem răspunsul și apăsăm tasta Enter. Obținem o suită ca aceasta:

                      Numele nostru Numele celui căruia îi scriem, răspunsul nostru.

Ceva nu este în regulă cu această nouă sintaxă, pentru că între numele nostru și următoarea secvență nu avem nimic și știm bine că norma nu admite o astfel de alăturare. Conform acestei norme, după numele nostru ar trebui să avem semnul „două puncte”, apoi să trecem pe rândul următor, să tastăm o linie de dialog, apoi un spațiu insecabil, apelativul, virgula și răspunsul nostru. Ca în suita de mai jos:

                        Numele nostru:

                        — Numele celui căruia ne adresăm, răspunsul nostru.

Abia acum am fi aproape de litera „bibliilor” de scriere corectă. Dar nici aceste manipulări nu ar fi de ajuns pentru a fi corecți până în măduva oaselor. Dacă ne-am adresa unui francofon european, ar trebui să introducem încă un spațiu insecabil în fața semnului „două puncte”, iar dacă ar fi vorba despre o persoană pe care nu o putem tutui, ar trebui să introducem și un apelativ de politețe (domnule, doamnă) în fața numelui acestuia. Complicat, nu? Și mai complicat ar fi să încercăm să realizăm aceste manipulări: platforma nu permite realizarea spațiului insecabil, iar tastarea caracterului em dash pentru linia de dialog ne va scoate din conversație.
Sau am putea scrie acest mesaj ca replica dintr-o piesă de teatru. Atunci am avea nevoie de numele nostru scris în litere capitale mici, semnul două puncte, numele destinatarului, virgula și continuarea răspunsului nostru. Asta ca să scriem cu adevărat corect, nu doar folosind acea virgulă rătăcită după două nume care nu au nimic între ele. Dar, surpriză: nu poți realiza capitale mici în caseta de răspuns Facebook! În plus, nu poți modifica forma informatică oferită de Facebook numelui nostru, pentru că modificarea acestei forme anulează funcția informatică pentru care a fost creată. Are vreun rost să facem lucrurile pe jumătate? Unii spun că e bine cu virgulă, eu spun că acea virgulă este incorectă și cred că tocmai am justificat de ce.

3. Pe Facebook, există o mare lejeritate în alegerea numelui. Este imposibil să răspundem corect, dacă punem virgulă după numele utilizatorului „Rareș care te privește galeș” sau „Căprioarele cu ochi blânzi”. După astfel de nume, virgula ne-ar trimite într-un ridicol maxim, iar dacă am ține morțiș la regulile de punctuație învățate, în răspunsul nostru am avea nevoie nu numai de virgulă după astfel de nume, ci și de modificarea acestora („Rareș care privește galeș”, „Căprioarelor cu ochi blânzi”), iar pentru asta ar trebui să le ștergem pe cele oferite de Facebook, ceea ce ar însemna, din nou, să-i pierdem de tot pe interlocutori: modificarea numelui anulează comanda informatică din spatele lui. Practic, acest nume nu mai poate fi folosit cu funcția creată de informaticieni, cea de reperare a interlocutorului nostru, nicidecum de identificare lingvistică a acestuia prin intermediul unui apelativ. Acest nume introdus automat de Facebook este un instrument informatic orientativ, iar tratarea sa lingvistică poate fi trecută în seria fenomenelor de hipercorectitudine. Un astfel de fenomen îi face pe unii să spună „bleumaren” în loc de „bleumarin”.

Mă opresc aici cu aceste argumente, deși ar mai fi câteva și mă gândesc acum la unele onomatopee imposibil de introdus după un apelativ urmat de virgulă.

Le-am scris și pentru a justifica refuzul meu de a folosi acea virgulă în modelul de răspuns oferit și inițiat de administratorii Facebook. Cred că am spus suficient pentru a demonstra că această virgulă este insuficientă pentru a da un răspuns scris corect. Virgula aceasta poate fi utilă doamnelor și domnilor prețioși, dar este imposibil de tratat ca un semn de punctuație care marchează un raport sintactic într-un discurs în care apar combinate elemente lingvistice cu instrumente informatice.

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

 

projet robot |
L.DUMON |
Référentiel de Naissance |
Unblog.fr | Créer un blog | Annuaire | Signaler un abus | TRAVAUX PRATIQUES DE PHYSIQUE
| simao25
| ECO---Blog