Gramatica nu te învață să scrii corect

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 18 janvier 2019

Multă lume își imaginează că dacă știi gramatică, știi tot ce îți trebuie pentru a scrie corect. Nimic mai fals! Dacă nu cunoști normele de prezentare a documentului pe care îl scrii și nu stăpânești întru totul dispozitivul pe care îl folosești pentru a scrie, gramatica nu te poate ajuta să scrii corect nici măcar… o carte de gramatică.

Imaginea de mai jos reprezintă un fragment din Gramatica de bază a limbii române, girată de Academia Română, cartea care ar trebui să fie de căpătâi pentru toată nația română. Din păcate, această carte conține mult mai multe greșeli de scriere decât deja celebrul manual de limba română pentru clasa a VI-a.

secvența cu en dash

Astfel, fraza introdusă prin  caracterul en dash, subliniată parțial în roșu, are la inițială o majusculă care încalcă atât norma internațională, cât și pe cea românească privitoare la scrierea cu literă mare după semnul „două puncte” (:). Într-un document științific sau didactic, după acest semn se scrie cu literă mare doar în câteva cazuri concrete:

1. Textul care urmează acestui semn este un citat care conține cel puțin o propoziție completă, încadrată de ghilimele. Nu este cazul exemplului analizat, nu avem niciun fel de ghilimele.

2. Primul cuvânt al textului care urmează acestui semn este un nume propriu. Nici aici nu este cazul frazei noastre.

3. Textul reprezintă o replică dintr-un dialog. Nu este cazul, deși acel en dash seamănă cu o linie de dialog (pentru care se folosește em dash).

4. Textul reprezintă un exemplu care ilustrează o teorie sau o regulă. Exemplele se scriu, de obicei, în caractere italice,  dar fraza pe care o analizăm nu este un exemplu și nu poate face, așadar, obiectul scrierii cu literă mare după semnul „două puncte”. 

5. Textul reprezintă un vers dintr-o poezie. De obicei, toate versurile încep cu literă mare, dar, într-un document științific sau didactic, versurile sunt, de regulă, citate, deci apar încadrate de ghilimele, ca în primul nostru caz.

6. Textul subordonat acestui semn reprezintă un element al unei enumerări verticale, respectiv o frază sau o propoziție de sine stătătoare. Ar putea fi cazul frazei noastre, simbolul introductiv ne poate duce cu gândul la o enumerare, la fel și dispoziția spațială a frazei astfel introduse, imediat sub pasajul încheiat cu semnul „două puncte”. Numai că o enumerare este enumerare doar atunci când are cel puțin două elemente înseriate, or, aici, avem o singură frază completă, deci nu putem avea o enumerare. Majuscula inițială și jalonul introductiv sunt incorect folosite în această frază, textul în cauză avea nevoie de o altfel de organizare.

După părerea mea, autorii de gramatici academice ar trebui să știe când se scrie cu literă mare după semnul „două puncte”, dar și să numere până la doi. 

Iar dacă privim mai jos, observăm două fraze care conțin același tip de informație ca cea din fraza pe care o analizăm, dar care fac parte dintr-o enumerare și sunt introduse printr-un anumit tip de jaloane enumerative. Într-un document științific sau didactic, informațiile care au același fond îmbracă aceeași formă, iar această regularitate conferă coerență acelui document. În acest exemplu din cartea Academiei, aceluiași fond i s-au atribuit forme diferite, ceea ce nu se face nici măcar într-un referat de liceu, darămite într-o gramatică a Academiei.

Din păcate, astfel de structurări eronate apar în toate paginile acestei cărți. Fiecare capitol are un alt autor, care interpretează diferit organizarea unui text, ceea ce face din această lucrare un document lipsit de uniformitate, incoerent și greu de citit.

Dacă un corector profesionist s-ar apleca asupra acestui document, dimensiunea șantierului pe care ar trebui să îl deschidă l-ar îngrozi. Acest document este girat de cea mai prestigioasă instituție din țara aceasta, dar prezentarea sa conține puncte finale aiurea (care nu închid nimic sau închid ce n-ar trebui închis), discontinuități sintactice, jaloane enumerative care nu introduc același tip de informație, enumerări verticale care continuă după un punct final și încă multe alte greșeli. Le-am putea trata ca pe niște aspecte minore (un punct, o literă mare), dar este vorba tocmai de acele practici greșite pe care ne străduim să le evităm încă din clasa întâi. 

De exemplu, aș vrea să îmi explice și mie cineva ce anume închide punctul pe care l-am subliniat în roșu în imaginea de mai jos. Dacă nu ar fi fost acea paranteză, s-ar fi pus punct după semnul exclamării? Și de când, în limba română, paranteza care nu include o frază de sine stătătoare poate fi deschisă după un semn de punctuație finală, precum semnul exclamării? La fel, de când, în limba română, o informație esențială poate fi trecută în paranteză?

al doilea punct

Și o observație de finețe: semnul exclamării plasat după interjecția „mamă-mamă” nu trebuia formatat cu atribut „bold”, pentru că nu face parte din structura acestei interjecții, ci încheie fraza în care această interjecție apare. Așa ar trebui să arate o prezentare impecabilă, dar gramatica de față nu are această dimensiune, este un document construit cu multă lene intelectuală.

Ce să ne mai mirăm că niște profesori de limba română au scris niște manuale cu greșeli!

Laisser un commentaire

 

projet robot |
L.DUMON |
Référentiel de Naissance |
Unblog.fr | Créer un blog | Annuaire | Signaler un abus | TRAVAUX PRATIQUES DE PHYSIQUE
| simao25
| ECO---Blog