Reglementarea și ilustrarea folosirii parantezelor

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 10 septembre 2018

Lucrarea care reglementează punctuația limbii române este Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație, ediția a V-a, 1995, apărut sub egida Academiei Române. Conținutul acestuia nu mai este de actualitate pentru primele sale două părți (ortografia și ortoepia), pentru că DOOM2 a adus unele modificări, dar rămâne în continuare singura lucrare de referință în domeniul punctuației românești.

Acesta face un inventar al semnelor de punctuație folosite în scrierea limbii române, dar nu și o clasificare a acestora, așa cum se întâmplă în alte sisteme lingvistice mult mai puternic normate unde folosirea semnelor de punctuație se face și în funcție de locul pe care aceste semne îl ocupă într-un text.

Astfel, nu vom întâlni în acest Îndreptar nicio informație despre punctuația inițială, internă sau finală,  așa cum se procedează în practica internațională (unde descrierea folosirii parantezelor și a ghilimelelor, de exemplu, se face menționându-se punctuația externă, internă sau finală a acestora, un rol aparte având punctul abreviativ care, fără a fi un semn de punctuație propriu-zis, absoarbe funcția punctului final și a punctelor de suspensie atunci când cuvântul abreviat încheie fraza).

Nu sunt descrise nici funcțiile noi pe care le-au căpătat unele semne de punctuație ca urmare a extinderii scrierii computerizate. De exemplu, într-un program informatic, pe un site sau pe o platformă de internet, punctele de suspensie, încadrate sau nu de paranteze, marchează calea spre o casetă de dialog, spre o nouă fereastră sau spre o nouă pagină a unui site. Ca o ironie, această nouă funcție poate fi văzută chiar pe site-ul Academiei Române la această adresă.

Standardul  internațional include în rândul semnelor de punctuație și acoladele, care nu apar în inventarul Îndreptarului, deși sunt folosite, mai ales în matematică și în informatică (în scrierea câmpurilor, de exemplu).

Nu apar cazuri concrete de realizare a punctuației în diferitele moduri de organizare a textului, cum ar fi punctuația unei enumerări, orizontale sau verticale (simple, multiple), sau punctuația textelor din tabele.

În sfârșit, forma anumitor semne nu este descrisă și se poate vedea la adresa indicată mai sus un articol despre ghilimele care completează informațiile din Îndreptar.

În ciuda acestor diferențe față de practica internațională, conținutul Îndreptarului rămâne singurul instrument oficial la care ne raportăm atunci când scriem un text.

În domeniul editorial, se întâmplă adesea ca editurile să aibă reguli proprii de scriere care să nu respecte în întregime conținutul acestui Îndreptar, dar alegerile pe care le fac nu îi încalcă esența conținutului.

De exemplu, cuprinsul paragrafului 287 din Îndreptar interzice inserarea unor perechi de paranteze care conțin propoziții sau  fraze complete într-o altă propoziție sau frază completă. Fraza completă este ceea ce Îndreptarul numește o „frază de sine stătătoare din punct de vedere gramatical”, iar din punct de vedere grafic este o frază care începe cu o majusculă de poziție sau de semnificație și se încheie cu un semn de punctuație finală. Îndreptarul recenzează doar punctul, semnul exclamării și semnul întrebării, dar să nu uităm de punctele de suspensie și de funcția punctului abreviativ  de a absorbi punctul final sau punctele de suspensie.

Pentru a ilustra mai bine această normă, reproducem conținutul Îndreptarului referitor la aceste propoziții (pag. 85):

„Cuvintele sau propozițiile închise între paranteze constituie o propoziție (respectiv frază) de sine stătătoare din punct de vedere gramatical sau fac parte din aceeași propoziție sau frază ca și grupul sintactic al cărui înțeles îl explică. În primul caz, cuprinsul parantezei este despărțit prin punct (semnul întrebării, semnul exclamării) atât de grupul sintactic anterior, cât și de cel care urmează. Punctul al doilea se pune înaintea ultimei paranteze (vezi Punctul, § 189, b).

Bunicul are mâinile pătate de puncte roșii ca la păstrăvi. [(]Numele acela de pește, care i-i drag, îl ține minte bine Puiu[.)] SADOVEANU, O. III 236.

În al doilea caz, între propoziția sau fraza explicată și adaosul cuprins între paranteze nu trebuie să apară niciun semn de punctuație; altfel, legătura dintre cele două grupuri sintactice nu ar mai fi exprimată și grafic. De exemplu, în citatul următor, folosirea virgulei e incorectă:

Iată dovada instinctelor eroice de copil!… Coiful de cruciat[,] [(]pune coiful de cruciat pe cap, sabie cu lamă de damasc[,] [(]agită săbiuța de tablă[)]. CEZAR PETRESCU, Î. I 201

Dacă fraza se încheie o dată cu explicația dintre paranteze, se pune punct (semnul întrebării, al exclamării) după ultima paranteză (vezi Punctul, § 189, a). Când fraza continuă, trebuie folosită virgula după ultima paranteză în toate situațiile în care, dacă n-ar fi parantezele, s-ar pune virgulă.

Știa de prima lui nenorocire [(] boala de care acum scăpase [)]dar nu știa de a doua [(] căsătoria de care nu putea să mai scape[)]. GALACTION O. I 609”

Aceasta este norma, dar, din păcate, ea nu este respectată în totalitate. Astfel, unele edituri au ales să folosească parantezele introduse într-o  frază completă pentru a reda în cuprinsul lor exemplele necesare ilustrării unei teorii, dar au formatat textul scris între paranteze cu atribut italic. Prin această fracturare grafică și grație atributului italic, sintaxa frazei principale nu a fost întreruptă. 

Acest mod de lucru este ilustrat atât în GALR, cât și în GBLR, unde textul cuprins între aceste paranteze (fraze complete în GALR sau lipsite de punct final  în GBLR) este formatat cu atribut italic, tocmai pentru a nu încălca norma enunțată în Îndreptar.

Modelul a fost copiat de alte edituri, dar nu până la capăt, pentru că nu au diferențiat în niciun fel conținutul parantezelor din punct de vedere grafic, astfel că frazele respective nu pot fi interpretate decât ca fraze de sine stătătoare inserate defectuos în cuprinsul altor fraze, încălcând norma stabilită în Îndreptar.

Să mai notăm că acest mod de introducere a exemplelor, cu paranteze care fracturează grafic o frază fără a-i întrerupe continuitatea sintactică, grație atributului italic, este cel puțin neobișnuit, dacă facem comparație cu lucrările academice normative ale altor țări unde toate exemplele au același stil de formatare și se ordonează sub textul cu reguli și explicații.

Și chiar dacă acest mod de introducere a exemplelor este neobișnuit,  nici măcar nu este singular. În GBLR există cel puțin patru moduri de a introduce exemplele și niciunul consacrat aceluiași tip de exemple, ceea ce afectează uniformitatea și lizibilitatea acestei lucrări, două cerințe care definesc o prezentare tipografică frumoasă și coerentă.

 

Laisser un commentaire

 

projet robot |
L.DUMON |
Référentiel de Naissance |
Unblog.fr | Créer un blog | Annuaire | Signaler un abus | TRAVAUX PRATIQUES DE PHYSIQUE
| simao25
| ECO---Blog