• Accueil
  • > Archives pour juillet 2018

Ce este o „alternativă”?

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 26 juillet 2018

Citesc pe Facebook tot felul de trăsnăi, multe vehiculate de jurnaliști care nu înțeleg cuvintele pe care le folosesc. De exemplu, citeam azi că elevilor care sunt scutiți de sport li s-a oferit „alternativa”  de a face șah. Or, aceasta nu poate fi o alternativă, ci doar o altă soluție. „Alternativă” ar fi fost dacă tuturor elevilor li s-ar fi dat posibilitatea  de a face, la alegere, sport sau șah. Cum numai cei scutiți de sport au posibilitatea să facă șah, aceștia nu se află în fața unei alternative, ci doar în fața unei soluții.

Concret, cuvântul alternativă, conform ultimului DEX, are încă sensul moștenit din limba franceză: „1. Posibilitate de a alege între două soluții, între două situații etc. care se exclud. 2. Relație între două judecăți în care, dacă o judecată e adevărată, cealaltă e neapărat falsă.”

Din păcate, acest cuvânt este folosit, în presă de cele mai multe ori, cu sensul din engleză, cel de „alegere, posibilitate, soluție”, distribuit cu atât de mult tupeu de către niște jurnaliști certați cu limba română, încât cred că onorabilul dicționar va ceda (din nou!) în fața ignoranței majoritare și va înlocui sensul corect de posibilitate de a alege între două soluții care duc la rezultate diferite, unul fericit, celălalt nefericit cu cel pe care-l vrea presa populară și în fața căruia (a sensului, să nu înțelegem altceva!) niciun profesor de limba  română nu reacționează.

Mai pe înțelesul tuturor, alternativa nu este o soluție, ci un „pachet” format din două propuneri, una bună, alta rea, în funcție de cum le percepe receptorul, dintre care acesta trebuie să aleagă una pe care, eventual, să o și justifice. 

Așadar, alternativa este un fel de problemă cu două soluții diferite, cea aleasă având și o justificare.

Exemplu:

Fiecare om se află în fața următoarei alternative: să învețe sau să nu învețe.

Soluție aleasă: să nu învețe.

Justificare  de tip Facebook: pentru că orice om are dreptul să rămână prost.

Sper că a înțeles toată lumea.

 

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

Post-scriptum (P.S. sau P.-S.?)

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 20 juillet 2018

Limba română conține câteva locuțiuni latinești lexicalizate care se scriu cu cratimă, deși cratima nu exista în limba de origine: in-folio, ex-voto, post-partum, post-scriptum, in-plano, intra-muros etc. Dintre acestea, cea mai cunoscută este post-scriptum, intrată în vocabularul cotidian mai ales prin forma prescurtată care, spre surprinderea mea, este, în mod oficial, P.S.

Spun surprindere pentru că această prescurtare contrazice scrierile autorităților îndrituite să reglementeze limba română în privința abrevierii cuvintelor compuse. Astfel, pe această pagină online, care reproduce conținutul DOOM2, ni se spune despre cratimă că „se păstrează în abrevierile compuselor scrise cu cratimă (lt.-maj., N-V, S-E pentru locotenent-major, nord-vest, sud-est)”.

PPS

Mă întreb atunci de ce nu s-ar păstra acea cratimă și pentru abrevierea lui post-scriptum care este un cuvânt compus scris cu cratimă. Argumente precum că este vorba de o abreviere veche sau că a intrat deja în uz nu vin în sprijinul simplificării sau al uniformizării limbii scrise. Lipsa cratimei în forma abreviată conduce deja, prin imitație, la suprimarea acesteia în forma completă (Google returnează foarte multe grafii ale acestui cuvânt fără cratimă) și se extinde și la alte cuvinte compuse din lista dată de DOOM2. Chiar Wikipedia românească (în care nu am încredere, deși există o selecție a celor care scriu acolo) creează o intrare pentru cuvântul compus locotenent major scris fără cratimă. În plus, există deja un cuvânt supracompus, post-post-scriptum, a cărui posibilă abreviere, într-o limbă română în care uzul tinde să desființeze punctele abreviative, ar intra în concurență cu deja cunoscutul format PPS și s-ar crea multe confuzii.

Exprimând această opinie, mi s-a reproșat că privilegiez abrevierea cu cratimă din cauza limbii franceze unde cratima este obligatorie. De fapt, eu privilegiez doar regularitatea limbii franceze și respectarea normei de către toată lumea, în cazul de față chiar și de către autoritățile care au elaborat-o, fără a crea excepții inutile. Și fiind vorba de excepții, nu se spune nicăieri că abrevierea P.S. ar fi o abatere tolerată de la normă.

În această situație, abrevierea P.S. pentru post-scriptum nu poate fi decât o greșeală sau o scăpare a celor care se ocupă de normarea limbii române scrise.

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

Când ghilimelele ei sunt la fel de păcătoase ca ale lui

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 16 juillet 2018

Recent, se pare că o doamnă jurnalist l-a căutat pe un anume domn la ghilimele și l-a găsit în neregulă. Urmare a acestei investigații, domnului în cauză i s-a amânat expunerea publică a conținutului cu ghilimele frauduloase, recomandându-i-se control și tratament lingvistic de specialitate.

Crezând că am dat, în sfârșit, peste o adevărată specialistă în ghilimele, am aruncat o privire peste primul articol returnat de Google care aparține doamnei jurnalist în cauză, prilej să constat cu surprindere că nici ghilimelele dumneaei nu sunt tocmai sănătoase.

Voi spune mai întâi că modul de prezentare a citatelor este, în acest articol, uniform: se folosesc în mod constant ghilimelele standard pentru limba română, respectiv cele de forma numită „99 jos, 99 sus”, se utilizează, pentru introducere, când este cazul, cele două puncte regulamentare și se respectă structura unui discurs raportat scris.

Câteva dintre pasajele încadrate de ghilimele sunt totuși construite greșit. (Am făcut câteva poze acestor pasaje, așa că faceți click pe imaginile atașate pentru a le mări.)

Prima greșeală: dubla evidențiere

Din motive greu de înțeles, doamna jurnalist renunță la caracterele romane (sau drepte) și construiește un paragraf întreg în caractere italice. Acest paragraf conține însă un citat încadrat de ghilimele, or, în practica tipografică standard, combinarea ghilimelelor cu atributul italic, numită dublă evidențiere sau dublă subliniere, este nerecomandată. Adică dacă ai pus între ghilimele un pasaj scris integral în caractere italice, ai comis o greșeală de scriere tipografică.

dubla evidentiere

A doua greșeală: punctuația finală a frazei complete aflată în interiorul unui citat

Fraza completă încadrată de ghilimele și separată de alte fraze are nevoie de punctuație finală, respectiv de un punct sau de un semn al întrebării sau de un semn al exclamării sau de puncte de suspensie, fiecare dintre aceste semne trebuind să rămână în interiorul ghilimelelor, restul frazelor construindu-se după a doua pereche de ghilimele. Cu toate acestea, în cazul acestor fraze, doamna jurnalist pune cu obstinație semnul final, un punct, în afara ghilimelelor. Și mai grav: face acest lucru chiar și atunci când citează un „paragraf tradus”. În informatică, un paragraf poate să ia forma unui singur caracter și nu are nevoie de punctuație finală; într-o traducere însă, orice paragraf se încheie cu un semn de punctuație finală (cu excepția textelor poetice marcate stilistic, dar nu este cazul aici). Am putea vorbi, așadar, de o nouă greșeală, una lexicală, pentru că doamna jurnalist pare să nu înțeleagă cuvintele pe care le folosește.

fraza3 completa

paragraf tradus

De aceea, cred că ar fi bine ca, înainte de a controla ghilimelele altuia, să ne uităm cu mai multă grijă la ghilimelele din curtea noastră.

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

Cu sau fără cratimă – cuvintele străine și articolul hotărât enclitic

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 9 juillet 2018

Limba română este înțesată de cuvinte străine, mai ales de anglicisme, care îl pun în dificultate pe utilizatorul român atunci când acesta trebuie să le atașeze, cu sau fără cratimă, un articol hotărât enclitic singular sau plural.

O simplă căutare pe internet scoate în evidență tendința de a folosi întotdeauna cratima, ba chiar există site-uri care susțin că aceasta este singura modalitate corectă de scriere a acestor cuvinte în forma lor articulată hotărât.

Lucrurile nu stau însă deloc în acest fel. Conform regulilor limbii române, articolul hotărât enclitic se atașează cu ajutorul unei cratime:

– cuvintelor străine care prezintă diferențe între scrierea și pronunțarea literelor finale: bleu-ul (bleu-urile), site-ul (site-urile);

– cuvintelor străine care au finale neobișnuite pentru limba română: derby-ul (derby-urile), hobby-ul (hobby-urile), gay-ul (gay-i).

Dacă însă cuvântul străin are o finală scrisă care se pronunță ca în limba română, atunci articolul hotărât enclitic i se atașează fără cratimă: linkul (linkurile), weekendul (weekendurile),  feedbackul (feedbackurile).

Lucrările de specialitate cataloghează cuvintele din prima categorie (cele cu cratimă în fața articolului hotărât enclitic) ca fiind neadaptate. Eu le-aș numi parțial neadaptate, pentru că acceptă deja articularea, au un gen, o declinare etc. Aceasta întrucât există cuvinte străine intrate în limba română care sunt complet neadaptate, dar sunt destul de frecvent folosite: foie gras, enter, shift, escape etc.

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

 

projet robot |
L.DUMON |
Référentiel de Naissance |
Unblog.fr | Créer un blog | Annuaire | Signaler un abus | TRAVAUX PRATIQUES DE PHYSIQUE
| simao25
| ECO---Blog