Reglementarea și ilustrarea folosirii parantezelor

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 10 septembre 2018

Lucrarea care reglementează punctuația limbii române este Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație, ediția a V-a, 1995, apărut sub egida Academiei Române. Conținutul acestuia nu mai este de actualitate pentru primele sale două părți (ortografia și ortoepia), pentru că DOOM2 a adus unele modificări, dar rămâne în continuare singura lucrare de referință în domeniul punctuației românești.

Acesta face un inventar al semnelor de punctuație folosite în scrierea limbii române, dar nu și o clasificare a acestora, așa cum se întâmplă în alte sisteme lingvistice mult mai puternic normate unde folosirea semnelor de punctuație se face și în funcție de locul pe care aceste semne îl ocupă într-un text.

Astfel, nu vom întâlni în acest Îndreptar nicio informație despre punctuația inițială, internă sau finală,  așa cum se procedează în practica internațională (unde descrierea folosirii parantezelor și a ghilimelelor, de exemplu, se face menționându-se punctuația externă, internă sau finală a acestora, un rol aparte având punctul abreviativ care, fără a fi un semn de punctuație propriu-zis, absoarbe funcția punctului final și a punctelor de suspensie atunci când cuvântul abreviat încheie fraza).

Nu sunt descrise nici funcțiile noi pe care le-au căpătat unele semne de punctuație ca urmare a extinderii scrierii computerizate. De exemplu, într-un program informatic, pe un site sau pe o platformă de internet, punctele de suspensie, încadrate sau nu de paranteze, marchează calea spre o casetă de dialog, spre o nouă fereastră sau spre o nouă pagină a unui site. Ca o ironie, această nouă funcție poate fi văzută chiar pe site-ul Academiei Române la această adresă.

Standardul  internațional include în rândul semnelor de punctuație și acoladele, care nu apar în inventarul Îndreptarului, deși sunt folosite, mai ales în matematică și în informatică (în scrierea câmpurilor, de exemplu).

Nu apar cazuri concrete de realizare a punctuației în diferitele moduri de organizare a textului, cum ar fi punctuația unei enumerări, orizontale sau verticale (simple, multiple), sau punctuația textelor din tabele.

În sfârșit, forma anumitor semne nu este descrisă și se poate vedea la adresa indicată mai sus un articol despre ghilimele care completează informațiile din Îndreptar.

În ciuda acestor diferențe față de practica internațională, conținutul Îndreptarului rămâne singurul instrument oficial la care ne raportăm atunci când scriem un text.

În domeniul editorial, se întâmplă adesea ca editurile să aibă reguli proprii de scriere care să nu respecte în întregime conținutul acestui Îndreptar, dar alegerile pe care le fac nu îi încalcă întregul conținut.

De exemplu, cuprinsul paragrafului 287 din Îndreptar interzice inserarea unor perechi de paranteze care conțin propoziții sau  fraze complete într-o altă propoziție sau frază completă. Fraza completă este ceea ce Îndreptarul numește o „frază de sine stătătoare din punct de vedere gramatical”, iar din punct de vedere grafic este o frază care începe cu o majusculă de poziție sau de semnificație și se încheie cu un semn de punctuație finală. Îndreptarul recenzează doar punctul, semnul exclamării și semnul întrebării, dar să nu uităm de punctele de suspensie și de funcția punctului abreviativ  de a absorbi punctul final sau punctele de suspensie.

Pentru a ilustra mai bine această normă, reproducem conținutul Îndreptarului referitor la aceste propoziții (pag. 85):

„Cuvintele sau propozițiile închise între paranteze constituie o propoziție (respectiv frază) de sine stătătoare din punct de vedere gramatical sau fac parte din aceeași propoziție sau frază ca și grupul sintactic al cărui înțeles îl explică. În primul caz, cuprinsul parantezei este despărțit prin punct (semnul întrebării, semnul exclamării) atât de grupul sintactic anterior, cât și de cel care urmează. Punctul al doilea se pune înaintea ultimei paranteze (vezi Punctul, § 189, b).

Bunicul are mâinile pătate de puncte roșii ca la păstrăvi. [(]Numele acela de pește, care i-i drag, îl ține minte bine Puiu[.)] SADOVEANU, O. III 236.

În al doilea caz, între propoziția sau fraza explicată și adaosul cuprins între paranteze nu trebuie să apară niciun semn de punctuație; altfel, legătura dintre cele două grupuri sintactice nu ar mai fi exprimată și grafic. De exemplu, în citatul următor, folosirea virgulei e incorectă:

Iată dovada instinctelor eroice de copil!… Coiful de cruciat[,] [(] pune coiful de cruciat pe cap, sabie cu lamă de damasc[,] [(] agită săbiuța de tablă[)]. CEZAR PETRESCU, Î. I 201

Dacă fraza se încheie o dată cu explicația dintre paranteze, se pune punct (semnul întrebării, al exclamării ) după ultima paranteză (vezi Punctul, § 189, a). Când fraza continuă, trebuie folosită virgula după ultima paranteză în toate situațiile în care, dacă n-ar fi parantezele, s-ar pune virgulă.

Știa de prima lui nenorocire [(] boala de care acum scăpase [)]dar nu știa de a doua [(] căsătoria de care nu putea să mai scape[)]. GALACTION O. I 609”

Aceasta este norma, dar, din păcate, ea nu este respectată în totalitate. Astfel, unele edituri au ales să se folosească de parantezele introduse într-o  frază completă pentru a reda în cuprinsul lor exemplele necesare ilustrării unei teorii, dar au formatat textul scris între paranteze cu atribut italic. Prin această fracturare grafică și grație atributului italic, sintaxa frazei principale nu a fost întreruptă. 

Acest mod de lucru este ilustrat atât în GALR, cât și în GBLR, unde textul cuprins între aceste paranteze (fraze complete în GALR sau lipsite de punct final  în GBLR) este formatat cu atribut italic, tocmai pentru a nu încălca norma enunțată în Îndreptar.

Modelul a fost copiat de alte edituri, dar nu până la capăt, pentru că nu au diferențiat în niciun fel conținutul parantezelor din punct de vedere grafic, astfel că frazele respective nu pot fi interpretate decât ca fraze de sine stătătoare inserate defectuos în cuprinsul altor fraze, încălcând norma stabilită în Îndreptar.

Să mai notăm că acest mod de introducere a exemplelor, cu paranteze care fracturează grafic o frază fără a-i întrerupe continuitatea sintactică, grație atributului italic, este cel puțin neobișnuit, dacă facem comparație cu lucrările academice normative ale altor țări unde toate exemplele au același stil de formatare și se ordonează sub textul cu reguli și explicații.

Și chiar dacă acest mod de introducere a exemplelor este neobișnuit,  nici măcar nu este singular. În GBLR există cel puțin patru moduri de a introduce exemplele și niciunul consacrat aceluiași tip de exemple, ceea ce afectează uniformitatea și lizibilitatea acestei lucrări, două cerințe care definesc o prezentare tipografică frumoasă și coerentă.

 

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

Întrebări pentru autoarele unui manual de limba română pentru clasa a VI-a

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 9 septembre 2018

Mâine începe școala și elevii claselor a VI-a vor avea pe bănci manuale noi, printre care și un manual de limba română cu patru autoare (A536.pdf pe site-ul https://www.manuale.edu.ro/). După ce am aruncat o privire peste paginile acestui manual, multe dintre cunoștințele mele despre scrierea corectă au fost date peste cap, așa că m-am hotărât să adresez niște întrebări autoarelor pentru eventuale lămuriri, care ar fi utile tuturor utilizatorilor acestui manual: elevi, profesori, părinți.

1. În manualul dumneavoastră, introducerea numelui autorului după numele operei literare se face în mod direct, fără virgulă înaintea prepoziției „de”, în timp ce, în același context,  această prepoziție este precedată de virgulă în manualul concurent și în alte manuale de limba română de pe acest site. Cum este corect?

numele autorului

2. Dacă analizăm cu atenție imaginea de mai sus, observăm că numele operei literare apare fie încadrat de ghilimele, fie formatat cu atribut italic. Este corect? Sau, reformulând, este permisă lipsa de uniformitate în scrierea unor contexte similare din punct de vedere lingvistic într-un document științific?

3. Care este subiectul verbelor „se abat” și „se trezesc” din secvența de mai jos?

dezacord

4. Într-unul din textele preluate din presă în manualul dumneavoastră, dexonline.ro este considerat a fi… „motor de căutare”. Considerați că dexonline.ro poate returna aceleași rezultate ca și Google sau Yahoo? De asemenea, în același text apare o greșeală de calcul, ușor de identificat de către elevi. Considerați că un astfel de text contribuie la dezvoltarea culturii generale a acestora?

motor de cautare

5. Care este numărul punctelor aparținând semnului „puncte de suspensie”? În manualul dumneavoastră, acest semn de punctuație are când trei puncte, când două, când patru, lăsând deoparte textele scrise dinadins cu greșeli unde întâlnim și câte cinci sau mai multe. Dacă tot am ajuns aici, eu sunt profesor de franceză și știu că în didactica limbii franceze este interzis să ceri copiilor mici să facă exerciții de cacografie. (Să nu zâmbească nimeni, în domeniul pedagogic, cacografia presupune utilizarea unor texte scrise dinadins cu greșeli pentru a fi corectate de către elevi, dar nu de elevii mici, ci de cei avansați, de studenți sau chiar de profesioniști ai scrisului.) În didactica limbii române, este permis un astfel de exercițiu?

patru puncte de suspensie

6. Cum explicați inserarea unor propoziții complete încadrate de paranteze într-o frază completă? (Pentru cine nu știe, în scrierea corectă, o propoziție completă este propoziția care începe cu majusculă, de poziție sau de semnificație, și se termină cu un semn de punctuație finală, un punct, în cazul de față.)

paranteze și fraze complete

7. Cum explicați, din punct de vedere gramatical, continuarea unei fraze după o secvență introdusă prin semnul „două puncte” (enumerare orizontală, explicație) în acea frază?

enumerare continuata

 

(Voi continua!)

 

 

 

 

 

 

 

 

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

Manualele alternative, începutul dezastrului

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 7 septembre 2018

Urmăresc în presă și în rețelele de socializare scandalul legat de manualele cu greșeli, dintre care se detașează net cele de limba română care au, după părerea mea, cele mai multe și mai grave greșeli, dar pe care nimeni nu le bagă încă în seamă.

Ceea ce mă intrigă însă este încercarea unor grupuri de influență de a da vina pe manualul unic și de a lăuda manualele alternative, când, de fapt, tocmai aceste manuale alternative au fost primele „creații” cu greșeli intrate în școli, greșeli care și-au făcut deja efectul pentru că au fost preluate de către elevii de-atunci, deveniți între timp adulți care au aceste greșeli în bagajul cultural. Au fost de asemenea însușite de către profesori ca fiind „bune practici” pe care le transmit în continuare elevilor.

Cel mai bun exemplu: scrierea abrevierii etc. Credem că am învățat tot ce trebuie despre această abreviere din manualele de limba română, dar, pentru scrierea corectă a acestui cuvânt cu ajutorul unei tastaturi, sunt necesare și alte reguli: 

abrevierea etc. nu este precedată de virgulă în limba română, dar această virgulă este obligatorie în alte limbi (franceză, engleză, spaniolă etc.);

– abrevierea etc. este precedată în mod obligatoriu de un spațiu insecabil (Alt + 0160 sau Shift + Ctr + Enter în Windows) pentru a evita trecerea acesteia pe rândul următor;

– abrevierea etc. nu este  niciodată urmată de un punct final, deoarece punctul său abreviativ eclipsează punctul final;

– abrevierea etc. nu este niciodată urmată de puncte de suspensie, deoarece alăturarea lor este redundantă, ambele anunțând o completare necesară textului;

– abrevierea etc. poate fi urmată de semnul întrebării și nu există nicio restricție pentru semnul exclamării (deși, din punct de vedere semantic, este puțin probabil ca această alăturare să fie realizată);

– abrevierea etc.  nu poate fi urmată, în limba română, de virgulă în interiorul frazei, dar această virgulă este obligatorie în alte limbi, precum limba franceză, chiar dacă se ajunge la separarea subiectului de predicat (caz imposibil în limba română);

– abrevierea etc. nu poate fi precedată sau urmată de virgulă atunci când face obiectul unei descrieri într-un text, când se vorbește despre ea, ca în cazul de față (observație necesară atunci când scriem în altă limbă);

– abrevierea etc. nu se repetă.

Toate aceste reguli elaborate în jurul unui singur cuvânt au fost și sunt  ignorate, parțial sau integral, de către autorii manualelor alternative, astfel că nu este de mirare că adulții de azi, cândva elevi beneficiari ai acestor manuale, pun atât de des o virgulă înainte de acest cuvânt atunci când scriu în limba română. Modelul le-a fost oferit în copilărie de manualele de limbi străine editate în România, unde această virgulă este o variabilă greu de cuprins într-un tipar. Pe de altă parte, niciun profesor nu a insistat asupra diferenței dintre limba română și alte limbi în cazul acestui cuvânt, ba au scris și scriu și ei la fel, rețelele de socializare fiind cel mai bun martor.

În acest caz, ne putem imagina câte lucruri nu știm legate de scrierea corectă a celorlalte cuvinte dintr-o limbă, iar pe unele nu le știm pentru că le-am învățat greșit din manualele alternative.

Nu mai departe de anul trecut, MEN ne-a „pricopsit” cu un nou rând de manuale alternative pentru clasa a V-a, toate doldora de greșeli. Am trimis atunci un memoriu despre greșelile din Programa și din manualele de limba franceză la MEN și mi-a răspuns, într-un text cu greșeli, bineînțeles, că expertiza celor care s-au ocupat de  aceste manuale este dincolo de orice îndoială.

Nu știu pe ce își bazează acești autori „expertiza”, dar, în calitate de campion național în ortografia limbii franceze, afirm cu toată responsabilitatea că această „expertiză” este sub standardele limbii franceze în forma ei scrisă corect.

Pentru a ilustra această afirmație, atașez acestui text doar două imagini dintr-unul din aceste manuale conținând ceea ce se cheamă un calc lingvistic nefericit, adică o transpunere literală (mot à mot cum ar zice francezul) a unei expresii din română în franceză, rezultatul fiind, cel mai adesea, comic (bataille de jeu, sorti du commun etc.) și, mai ales, inexistent în limba franceză.  În jargon, această practică se numește furculision.

dans la photo

 

Exprimarea corectă este sur la photo, prepoziția dans folosită în context  este inadecvată pentru că autorii nu cunosc specializarea semantică a acesteia în franceză și, din păcate, în cuprinsul manualului, această prepoziție, tradusă din română în franceză, este folosită nepotrivit și în fața altor cuvinte (dans la chenille). Autorilor și experților care s-au ocupat de acest manual  le recomand citirea cu atenție a acestor explicații furnizate de Banque de dépannage linguistique.

Un alt furculision: asocierea cuvântului matière cu verbul faire, după modelul românesc: a face o materie (la școală).
În limba franceză, această asociere este imposibilă. Franceza îngrijită optează pentru apprendre une matière sau étudier une matière.

 

matières faites

Mă opresc aici, deși ar mai fi multe poze  de făcut. Ceea ce vreau încă o dată să spun este că manualele alternative au fost cel mai rău lucru intrat în școala românească după Revoluție. Cele de franceză păcătuiesc mai ales în zona spațierii și a punctuației, adaptate modelului românesc, deși este vorba despre un sistem lingvistic diferit, dar sunt „bine” ilustrate și lexicul, și sintaxa, și prezentarea tipografică. Din păcate, aceste manuale alternative, create ici și colo, au dus și la dispariția din unele edituri a specialiștilor în scrierea cărților, cum se întâmplă să constatăm zilele acestea la EDP. Față de manualele impecabile realizate cândva de această editură, manualele realizate anul acesta reprezintă un dezastru național.

 

 

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

Folosirea greșită a parantezelor

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 3 septembre 2018

Unul dintre manualele de limba română editate anul acesta pentru clasa a VI-a (A536.pdf pe site-ul manuale.edu.ro) conține foarte multe greșeli de folosire a parantezelor.
Astfel, la pagina 14, sunt folosite virgule înainte de o paranteză de deschidere.

paranteza+virgula

Această greșeală ar fi putut fi evitată dacă autorii, evaluatorii și verificatorii acestui manual ar fi deschis ultimul Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație la pagina 85 și ar fi citit paragraful 287, care explică atât punctuația internă și externă a unei perechi de paranteze, cât și distribuția parantezelor în funcție de textul încadrat. Deși foarte vechi, Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație rămâne singura lucrare de referință în privința punctuației în limba română, DOOM2 sau GBLR neavând un capitol dedicat acestui subiect.

În cuprinsul acestui paragraf este dat și un exemplu care conține același tip de greșeală identificată mai sus, respectiv virgula interzisă în fața unei paranteze de deschidere. Dar, după părerea mea, niște profesori de română care fac un manual ar trebui să știe această regulă, pentru că se presupune că au înțeles deja logica funcționării unor paranteze care, cel mai adesea, țin locul unor virgule, alăturarea acestora fiind, așadar, redundantă. Însă ignoranța și neseriozitatea acestor „profesori” în materie de punctuație a limbii române se vede imediat mai jos imaginii prezentate, acești autori lăsând o frază completă fără punctuație finală.

fraza completa fara punct final

Tot în cuprinsul paragrafului citat mai sus sunt prezentate, cu exemple, toate elementele necesare evitării altor două greșeli legate de folosirea parantezelor care apar în manualul analizat: inserarea a două propoziții complete încadrate de paranteze în cuprinsul unei fraze complete (pag. 105) și inserarea unei perechi de paranteze conținând o propoziție completă după semnul „două puncte” (pag. 37).

păpusa, 105

paranteza dupa doua puncte, pag. 37

Și, ca și cum aceste exemple de proastă practică nu ar fi de ajuns, autorii acestui manual își mai dau o dată măsura incompetenței și introduc într-o frază completă un fragment întreg încadrat de paranteze, fragment care are punctuație internă și finală, care începe cu o minusculă (literă mică), dar conține și o majusculă de poziție (literă mare la început de propoziție) după un imposibil și revoltător punct final intern și, culmea, fraza se încheie cu paranteza care închide fragmentul (pag. 153).

paranteza finala 153

Alteori, paranteza este plasată incorect.

folosire gresita a parantezelor

Locul parantezei în fraza de mai sus este după cuvântul „informației” și înaintea virgulei care-i urmează, pentru că acest cuvânt încheie secvența căreia cuvintele din paranteză îi adaugă o explicație. Plasarea parantezei după substantivul „cuvinte-cheie”  este greșită, deoarece conținutul parantezei nu se referă la acesta, ci la „reprezentarea vizuală și ierarhizată a informației”. Această greșeală putea fi evitată dacă s-ar fi renunțat la virgula de după cuvântul „informației”, atunci conținutul parantezei putea fi atribuit întregii construcții astfel obținute, dar trebuia desființată și virgula de după paranteza de închidere ca să nu avem virgulă între subiect și predicat.
Pe scurt, regula pe care autorii acestui manual au ignorat-o în acest caz este aceea că atunci când textul dintre paranteze este exprimat printr-o parte dintr-o propoziție sau frază, între acest text și secvența căreia acest text îi este adăugat nu pot să apară niciodată semnele „virgulă”, „punct și virgulă” sau „puncte de suspensie”. Punând virgula după cuvântul „informației”, conținutul parantezei nu se mai putea referi decât la substantivul „cuvinte-cheie”, ceea ce reprezintă un nonsens.

Curioasă este și suita de majuscule aleasă de autori pentru a evidenția sintagma hartă mentală. O astfel de prezentare este specifică textului publicitar. Într-un manual de limba română, autorii ar trebui să respecte regula sacră învățată în clasa întâi care ne spune să nu scriem cu litere mari nejustificate în mijlocul propoziției. 

Toate aceste construcții greșite, pe lângă multe altele care „colcăie” în acest manual, demonstrează instituționalizarea și promovarea ignoranței în școlile românești. Profesorii și părinții ar trebui să refuze acest manual și să ceară daune în instanță. Poate că, în felul acesta, realizarea acestor documente va fi încredințată unor cunoscători.
Dacă nu o fac, cineva va trebui să corecteze, dar este puțin probabil ca toți profesorii să știe ce să corecteze, dacă cei care au făcut manualul au un nivel de cunoaștere a limbii române atât de scăzut. În plus, cineva a primit bani, bani publici, pentru asta.

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

Greșeli frecvente în realizarea unei enumerări verticale

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 29 août 2018

Zilele acestea, toată lumea a analizat și înfierat greșelile de scriere din manualele de geografie și de istorie pentru clasa a VI-a. Curios însă, nimeni nu s-a aplecat asupra manualului de limba română (A537.pdf pe site-ul https://www.manuale.edu.ro/), care le concurează serios pe primele două, atât în greșeli lingvistice (litere dublate, calchieri nelexicalizate în limba română, sensuri schimbate, punctuație inadecvată), cât și în greșeli tipografice, cele mai frecvente fiind legate de realizarea enumerărilor verticale.

Realizarea unei enumerări orizontale sau verticale corecte ține de măiestria redactorului, mai ales că nu există o reglementare oficială a acestui tip de organizare a textului în limba română, singurele repere fiind ghidurile interne de redactare elaborate de unele instituții sau comunități profesionale, cele mai fiabile rămânând ghidurile traducătorilor.

„Păcatele” cele mai grave ale enumerărilor din manualul de limba română pentru clasa a VI-a sunt comise în cazul punctuației elementelor enumerate și al distribuției spațiale a acestora într-o enumerare verticală simplă sau multiplă.

Punctuația elementelor unei enumerări verticale

Este componenta cea mai puțin variabilă într-o astfel de structurare a unui text. Punctuația elementelor enumerate trebuie să asigure continuitatea cu pasajul introductiv astfel încât, citită pe verticală, întreaga enumerare să se prezinte ca un text coerent, fără întreruperi interne care să necesite o punctuație finală înainte de ultimul element.

În tradiția românească, enumerarea verticală, simplă sau multiplă, este anunțată de un pasaj introductiv care se încheie cu semnul „două puncte” (:). Imediat sub acesta sunt ordonate elementele enumerate introduse de jaloane specifice și urmate de semnele de punctuație „virgulă” (,) sau „punct și virgulă” (;), iar semnul „punct final” (.) se așază doar după ultimul element din listă. Alegerea între semnele „virgulă” și „punct și virgulă” se face în funcție de lungimea elementelor enumerate („virgulă” pentru cele scurte, deși pentru acestea se poate renunța la punctuație), dar și în funcție de tipul jalonului enumerativ ales (litere, cifre, en dash, em dash etc.). Folosirea semnului „punct și virgulă” (;) capătă însă tot mai mult teren și doar niște reguli interne specifice ar putea conduce la altă alegere. Există însă și cazul elementelor mai lungi, formate din fraze complete, când punctul final se impune după fiecare frază enumerată, chiar dacă aceste fraze urmează după semnul „două puncte”.
Să mai reținem și că în alte limbi, precum limba franceză, punctuația elementelor enumerate într-o listă multiplă se face în mod diferit de modelul românesc.

Pentru selecția jaloanelor enumerative, se respectă regulile diviziunii textului, folosindu‑se cifre, litere, liniuțe și puncte. Într-un document profesional, așa cum este un manual, sunt proscrise jaloanele fanteziste (bifele, săgețile, rombulețele, pătrățelele, bulinuțele etc.). Listele Word (Bullets) ne pot ajuta pentru că oferă modele profesionale orientative.

Așadar, regula de aur a punctuației în cazul unei enumerări verticale este ca primul semn de punctuație să fie semnul „două puncte” (:) care încheie pasajul introductiv (numit „teză” în unele ghiduri de redactare pentru limba română), iar ultimul semn să fie „punctul final” (.) așezat după ultimul element din listă.

Exemplu:

 

   enumer ex 

Dacă examinăm macheta folosită pentru realizarea uneia dintre enumerările verticale multiple care se repetă în manualul analizat, vom observa niște puncte finale înainte de ultimul element enumerat, ceea ce înseamnă mai mult decât o greșeală tipografică. Ai pus punct înainte de ultimul element, ai terminat, enumerarea nu mai poate continua. Vom observa, de asemenea și jaloanele enumerative alese, acele bife inadecvate nivelului științific al unui manual, fie acesta și pentru copii de 12 ani. Și ar mai fi ceva de spus despre discontinuitatea sintactică și despre lipsa de uniformitate morfologică a elementelor enumerate, dar asta cu altă ocazie.

enumerare verticala

Distribuția spațială a elementelor enumerate

Regula generală a distribuției spațiale într-o enumerare verticală este ca toate elementele enumerate să treacă pe rândul următor pasajului introductiv. Este o greșeală tipografică introducerea primului element în continuarea părții introductive, imediat după semnul „două puncte” (:).

Apoi, între pasajul introductiv și primul element din listă se lasă o distanță egală cu un rând și aceeași distanță se păstrează și între ultimul element al listei și paragraful următor.

În sfârșit, toate jaloanele enumerative ar trebui să se afle la același nivel cu prima literă a pasajului introductiv, drept care elementele scrise ce urmează acestor jaloane ar trebui deplasate spre dreapta  suportului de scriere (platformă de internet, pagină Word etc.). Această distribuție este, totuși, rar folosită în practica românească și nu este percepută ca o greșeală, ci doar ca o exigență a puriștilor.

Încălcarea regulii generale descrise mai sus este însă o greșeală, pentru că distribuția orizontală nu poate fi amestecată cu cea verticală într-un document profesional, cu excepția manualului despre care vorbim.

sol

Lăsând deoparte aceste neajunsuri tipografice și cele câteva greșeli lingvistice, cred că manualul are un conținut foarte bun, cu texte frumoase și cu multe activități interesante în jurul acestora. Dar, cum se întâmplă adeseori, conținutul poate fi pasionant și chiar captivant, o prezentare defectuoasă îi va îngreuia înțelegerea și va conduce și la formarea unor șabloane mentale de scriere greșită.

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

Între limbaj și metalimbaj

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 16 septembre 2018

Recentul scandal al manualelor școlare a scos în evidență un lucru îngrijorător: realizatorii manualelor nu au cunoștințele necesare unei bune prezentări tipografice a acestora și nu pot recunoaște o greșeală tipografică. Ei sunt pregătiți doar pentru a recunoaște că au făcut greșeli lingvistice ca cele din imaginea de mai jos (A536.pdf, pag. 183). 

 

greseli manual lui doamnei

 

Când vine vorba de prezentarea tipografică, există cel puțin un făcător de manuale românești care nu vede nicio diferență între alegerile tipografice pe care le face un editor pentru a evidenția din punct de vedere vizual elementele unei norme, iar dacă încerci să îi arăți care este această diferență, te amenință cu avocații.

Mi s-a întâmplat personal, atunci când am postat în spațiul public o imagine în care lipsa de evidențiere tipografică a unor fraze de sine stătătoare, cuprinse între paranteze și inserate într-o altă frază de sine stătătoare, transformă aceste fraze în abateri de la norma stabilită în cuprinsul paragrafului 287 din ultimul  Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație, lucrare de referință destul de veche, dar al cărei conținut nu poate fi contestat.

Modul de lucru defectuos apare în imaginea de mai jos, unde se vede clar cum norma, românească și internațională, este rușinos încălcată în cazul folosirii parantezelor.

pag.105, păpușă

Spre surprinderea mea, doamna responsabilă de realizarea impecabilă a acestor manuale postează și dumneaei în spațiul public o serie de imagini extrase din GALR și GBLR, care par să ilustreze același mod de lucru, și mă acuză public că am inventat o greșeală, pentru că și în GALR și în GBLR ar exista fraze ca cele pe care eu le-am considerat greșite.

Numai că doamna în cauză nu a observat că toate frazele din respectivele gramatici, prezentate ca argument pentru pretinsa mea greșeală, erau formatate cu atribut italic, ceea ce reprezintă tradiția și norma internațională de introducere a exemplelor în lucrările lingvistice, în cele didactice și în dicționare. Aș adăuga chiar că GBLR, ultima gramatică a Academiei, a renunțat la punctul final atunci când a introdus respectivele exemple între paranteze, apropiindu-se de modelul de lucru al gramaticilor moderne care i-au inspirat conținutul (de exemplu, GBLR scoate din sintaxa limbii române „atributul”, înlocuindu-l cu „complementul numelui”, familiar francofonilor).

Această normă internațională se bazează pe concepte demult intrate în lucrările științifice, începând cu mai vechea diferență dintre uzaj și mențiune, continuând cu autonimia, descoperită în 1934 de către un logician, pentru a se ajunge la distincția, unanim acceptată în lumea științifică, dintre limbaj și metalimbaj.

Aceste categorii sunt cunoscute lingviștilor și editorilor, iar prezentarea lor tipografică se bazează pe niște reguli care să le diferențieze vizual, așa cum se întâmplă în cazul tratării tipografice a definiției (discursul metalingvistic) și a exemplului într-o lucrare lingvistică sau didactică. Într-o lume a diversificării tehnicilor de imprimare, atributul italic rămâne cel mai folosit instrument de evidențiere a exemplelor, deși există și variante mai scumpe, precum trecerea pe rândul următor (mult spațiu) sau formatarea cu atribut color aplicat tuturor elementelor unui exemplu (costuri mai mari).

Și dacă, să presupunem, doamna ar avea dreptate și nu ar trebui să existe nicio diferențiere vizuală în prezentarea tipografică a exemplelor, atunci conținutul GALR ar fi în întregime greșit, pentru că acolo există paranteze conținând exemple formate din serii de fraze complete (cu majusculă și punct final), formatate cu atribut italic, despărțite prin virgule și plasate în interiorul altor fraze, or norma nu admite virgulă după punct final, nici literă mare (majusculă de poziție) după virgulă.

La fel s-ar întâmpla și cu manualul pe care l-a realizat, unde numărul greșelilor ar spori, pentru că fraze complete urmate de virgulă, dar formatate cu atribut italic, există și în acest manual, dar nu pot fi contestate pentru că sunt „salvate” tocmai de caracterele italice în care au fost scrise. Însă, după logica expusă mai sus, care nu vede nicio diferență între limbaj și metalimbaj, între text formatat cu atribut italic și text normal, aceste fraze ar trebui să fie greșite, din același motiv expus mai sus: norma nu admite virgulă după punct final, nici literă mare (majusculă de poziție) după virgulă.

Ar fi fost bine dacă doamna despre care vorbesc ar fi cunoscut aceste lucruri, indispensabile bagajului cultural al unui filolog, înainte de a mă amenința cu avocatul. Am fi avut manuale mult mai bune și am fi învățat cu toții că modelul de lucru nu este normă, dar că, în cele mai multe cazuri, o respectă și ne rămâne nouă să fim suficient de pregătiți pentru a recunoaște căile prin care o face.

 

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

Eșecul limbii române scrise

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 30 août 2018

Mâine se sărbătorește Ziua Limbii Române. Mă uit la cele două manuale de limba română pentru clasa a VI-a și mă gândesc că singurul lucru pe care l-am putea sărbători este eșecul limbii române scrise.

A fost mare scandal pentru greșelile din manualele de geografie și de istorie, niște greșeli ușor de recunoscut de toată lumea și poate tocmai de aceea indignarea publică a fost maximă și a determinat retipărirea manualelor în cauză.

Manualele de limba română conțin mult mai multe greșeli, dar nu oricine le poate recunoaște: greșeli de punctuație, greșeli lexicale, greșeli de sintaxă, greșeli tipografice. Adică exact acele greșeli care nu ar trebui să existe în manualul unei limbi, pentru că un astfel de manual se presupune că te învață cum să scrii corect, iar cunoscătorii acelei limbi nu ar trebui să facă aceste greșeli nici măcar pe Facebook (unde se spune că este permisă o relaxare a exprimării scrise).

Și totuși, niște „cunoscători” au scris aceste manuale, alții ca ei le-au verificat și evaluat și tot alții, la fel de „învățați”, le-au aprobat. O lucrare trecută prin atâtea filtre ar fi trebuit să fie perfectă.

De aceea, nu poți fi decât uimit în fața unor greșeli a căror evitare începe a se face încă din clasa a II-a. De exemplu, în manualul cu patru autori (A536.pdf), secvența „A (Adevărat) sau F (Fals)” apare de patru ori. Niște profesori de română adevărați ar fi trebuit să știe că între paranteze se scriu cu literă mare la inițială doar substantivele proprii, secvențele care încep cu un nume propriu sau primul cuvânt al unei fraze complete. Nu există, așadar, nicio justificare pentru majusculele cuvintelor „adevărat” și „fals” scrise între paranteze, așa scrie în toate lucrările de referință de care autorii și verificatorii acestor manuale nu au ținut cont.

Autorii noștri nu știu însă nici cum se scriu cuvintele aflate între ghilimele. De exemplu, o frază completă plasată între ghilimele are punctul final după ghilimelele de închidere. Se găsește la pagina 22, dar această situație apare de foarte multe ori în cuprinsul manualului, nu însă în cazul unor texte preluate din presă, unde punctuația este corectă (pag. 140), ceea ce ar fi trebuit să le dea de gândit autorilor. Și mai rău, există fraze citate introduse prin semnul „două puncte” care au punctuație finală, dar după ghilimelele de închidere se mai pune un „punct final”. Eu nu pot să cred așa ceva! E ca și când acești oameni nu au citit în viața lor o carte! Puteau să se uite în ultima ediție a Îndreptarului ortografic, ortoepic și de punctuație, măcar pentru a vedea cum au fost scrise acolo exemplele (deși, chiar și acolo există alegeri care nu mai sunt de actualitate, precum combinarea atributului italic cu ghilimelele).
Tot în acest manual există contexte în care folosirea ghilimelelor era obligatorie, după cum am văzut enumerări verticale introduse printr-un… „punct final” sau fraze complete între paranteze introduse după semnul „două puncte”.

Nu insist asupra tuturor greșelilor, pentru că ar trebui deschis un șantier. O să atașez niște poze cu o parte din greșelile descrise mai sus. Ceea ce este revoltător este faptul că atâtea persoane, pretins instruite, au lăsat atât de multe greșeli într-un manual de limba română. Dacă acesta este nivelul de cunoaștere al unor profesori cu gradul întâi sau cu doctorat înseamnă că o întreagă știință este pe cale de dispariție și nu editurile ar trebui sancționate.

Adevarat fals

dezacord

paranteze dupa semnul doua puncte

 punct dupa ghilim cu punct finalapunct dupa ghilimele

 

 

 

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

Ce este o „alternativă”?

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 26 juillet 2018

Citesc pe Facebook tot felul de trăsnăi, multe vehiculate de jurnaliști care nu înțeleg cuvintele pe care le folosesc. De exemplu, citeam azi că elevilor care sunt scutiți de sport li s-a oferit „alternativa”  de a face șah. Or, aceasta nu poate fi o alternativă, ci doar o altă soluție. „Alternativă” ar fi fost dacă tuturor elevilor li s-ar fi dat posibilitatea  de a face, la alegere, sport sau șah. Cum numai cei scutiți de sport au posibilitatea să facă șah, aceștia nu se află în fața unei alternative, ci doar în fața unei soluții.

Concret, cuvântul alternativă, conform ultimului DEX, are încă sensul moștenit din limba franceză: „1. Posibilitate de a alege între două soluții, între două situații etc. care se exclud. 2. Relație între două judecăți în care, dacă o judecată e adevărată, cealaltă e neapărat falsă.”

Din păcate, acest cuvânt este folosit, în presă de cele mai multe ori, cu sensul din engleză, cel de „alegere, posibilitate, soluție”, distribuit cu atât de mult tupeu de către niște jurnaliști certați cu limba română, încât cred că onorabilul dicționar va ceda (din nou!) în fața ignoranței majoritare și va înlocui sensul corect de posibilitate de a alege între două soluții care duc la rezultate diferite, unul fericit, celălalt nefericit cu cel pe care-l vrea presa populară și în fața căruia (a sensului, să nu înțelegem altceva!) niciun profesor de limba  română nu reacționează.

Mai pe înțelesul tuturor, alternativa nu este o soluție, ci un „pachet” format din două propuneri, una bună, alta rea, în funcție de cum le percepe receptorul, dintre care acesta trebuie să aleagă una pe care, eventual, să o și justifice. 

Așadar, alternativa este un fel de problemă cu două soluții diferite, cea aleasă având și o justificare.

Exemplu:

Fiecare om se află în fața următoarei alternative: să învețe sau să nu învețe.

Soluție aleasă: să nu învețe.

Justificare  de tip Facebook: pentru că orice om are dreptul să rămână prost.

Sper că a înțeles toată lumea.

 

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

Post-scriptum (P.S. sau P.-S.?)

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 20 juillet 2018

Limba română conține câteva locuțiuni latinești lexicalizate care se scriu cu cratimă, deși cratima nu exista în limba de origine: in-folio, ex-voto, post-partum, post-scriptum, in-plano, intra-muros etc. Dintre acestea, cea mai cunoscută este post-scriptum, intrată în vocabularul cotidian mai ales prin forma prescurtată care, spre surprinderea mea, este, în mod oficial, P.S.

Spun surprindere pentru că această prescurtare contrazice scrierile autorităților îndrituite să reglementeze limba română în privința abrevierii cuvintelor compuse. Astfel, pe această pagină online, care reproduce conținutul DOOM2, ni se spune despre cratimă că „se păstrează în abrevierile compuselor scrise cu cratimă (lt.-maj., N-V, S-E pentru locotenent-major, nord-vest, sud-est)”.

PPS

Mă întreb atunci de ce nu s-ar păstra acea cratimă și pentru abrevierea lui post-scriptum care este un cuvânt compus scris cu cratimă. Argumente precum că este vorba de o abreviere veche sau că a intrat deja în uz nu vin în sprijinul simplificării sau al uniformizării limbii scrise. Lipsa cratimei în forma abreviată conduce deja, prin imitație, la suprimarea acesteia în forma completă (Google returnează foarte multe grafii ale acestui cuvânt fără cratimă) și se extinde și la alte cuvinte compuse din lista dată de DOOM2. Chiar Wikipedia românească (în care nu am încredere, deși există o selecție a celor care scriu acolo) creează o intrare pentru cuvântul compus locotenent major scris fără cratimă. În plus, există deja un cuvânt supracompus, post-post-scriptum, a cărui posibilă abreviere, într-o limbă română în care uzul tinde să desființeze punctele abreviative, ar intra în concurență cu deja cunoscutul format PPS și s-ar crea multe confuzii.

Exprimând această opinie, mi s-a reproșat că privilegiez abrevierea cu cratimă din cauza limbii franceze unde cratima este obligatorie. De fapt, eu privilegiez doar regularitatea limbii franceze și respectarea normei de către toată lumea, în cazul de față chiar și de către autoritățile care au elaborat-o, fără a crea excepții inutile. Și fiind vorba de excepții, nu se spune nicăieri că abrevierea P.S. ar fi o abatere tolerată de la normă.

În această situație, abrevierea P.S. pentru post-scriptum nu poate fi decât o greșeală sau o scăpare a celor care se ocupă de normarea limbii române scrise.

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

Când ghilimelele ei sunt la fel de păcătoase ca ale lui

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 16 juillet 2018

Recent, se pare că o doamnă jurnalist l-a căutat pe un anume domn la ghilimele și l-a găsit în neregulă. Urmare a acestei investigații, domnului în cauză i s-a amânat expunerea publică a conținutului cu ghilimele frauduloase, recomandându-i-se control și tratament lingvistic de specialitate.

Crezând că am dat, în sfârșit, peste o adevărată specialistă în ghilimele, am aruncat o privire peste primul articol returnat de Google care aparține doamnei jurnalist în cauză, prilej să constat cu surprindere că nici ghilimelele dumneaei nu sunt tocmai sănătoase.

Voi spune mai întâi că modul de prezentare a citatelor este, în acest articol, uniform: se folosesc în mod constant ghilimelele standard pentru limba română, respectiv cele de forma numită „99 jos, 99 sus”, se utilizează, pentru introducere, când este cazul, cele două puncte regulamentare și se respectă structura unui discurs raportat scris.

Câteva dintre pasajele încadrate de ghilimele sunt totuși construite greșit. (Am făcut câteva poze acestor pasaje, așa că faceți click pe imaginile atașate pentru a le mări.)

Prima greșeală: dubla evidențiere

Din motive greu de înțeles, doamna jurnalist renunță la caracterele romane (sau drepte) și construiește un paragraf întreg în caractere italice. Acest paragraf conține însă un citat încadrat de ghilimele, or, în practica tipografică standard, combinarea ghilimelelor cu atributul italic, numită dublă evidențiere sau dublă subliniere, este nerecomandată. Adică dacă ai pus între ghilimele un pasaj scris integral în caractere italice, ai comis o greșeală de scriere tipografică.

dubla evidentiere

A doua greșeală: punctuația finală a frazei complete aflată în interiorul unui citat

Fraza completă încadrată de ghilimele și separată de alte fraze are nevoie de punctuație finală, respectiv de un punct sau de un semn al întrebării sau de un semn al exclamării sau de puncte de suspensie, fiecare dintre aceste semne trebuind să rămână în interiorul ghilimelelor, restul frazelor construindu-se după a doua pereche de ghilimele. Cu toate acestea, în cazul acestor fraze, doamna jurnalist pune cu obstinație semnul final, un punct, în afara ghilimelelor. Și mai grav: face acest lucru chiar și atunci când citează un „paragraf tradus”. În informatică, un paragraf poate să ia forma unui singur caracter și nu are nevoie de punctuație finală; într-o traducere însă, orice paragraf se încheie cu un semn de punctuație finală (cu excepția textelor poetice marcate stilistic, dar nu este cazul aici). Am putea vorbi, așadar, de o nouă greșeală, una lexicală, pentru că doamna jurnalist pare să nu înțeleagă cuvintele pe care le folosește.

fraza3 completa

paragraf tradus

De aceea, cred că ar fi bine ca, înainte de a controla ghilimelele altuia, să ne uităm cu mai multă grijă la ghilimelele din curtea noastră.

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

12345...7
 

projet robot |
L.DUMON |
Référentiel de Naissance |
Unblog.fr | Créer un blog | Annuaire | Signaler un abus | TRAVAUX PRATIQUES DE PHYSIQUE
| simao25
| ECO---Blog