Punctuația imposibilă

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 20 juin 2018

Punctuația reprezintă unul dintre pilonii scrierii corecte. Deși există tendința minimizării importanței acesteia, mergându-se chiar până la renunțarea la semnele care-i definesc obiectul, mai ales în rețelele sociale, punctuația își păstrează cele patru funcții cunoscute: expresivă, gramaticală, semantică și structurală.

Astfel, prezența sau absența unui singur semn de punctuație poate schimba lectura, logica, înțelesul sau structura unui segment scris.

Exemple:

a) Maria spală vasele.

b) Maria, spală vasele!

c) Maria… spală vasele.

d) Maria spală „vasele”.

Folosirea semnelor de punctuație răspunde exigenței pentru o comunicare scrisă de calitate și se subordonează unor reguli consemnate în toate lucrările de specialitate.
Fără a insista asupra acestor reguli, trebuie amintit că există o punctuație obligatorie, o punctuație facultativă și o punctuație interzisă.

Presa scrisă, rețelele sociale și, din păcate, documentele administrative elaborate în unele instituții care-și spun prestigioase, scot însă la iveală un al patrulea tip de punctuație, numită în continuare punctuație imposibilă, realizată prin juxtapunerea fără temei a unor semne de punctuație sau folosirea unor semne de punctuație inadecvate contextului.
Inventarul acestor combinări imposibile este foarte bogat și, fără a da exemple, căci exemplele cu greșeli au darul pervers de a nu fi înțelese și de a fi preluate și transmise mai departe cu greșeli cu tot, fac în continuare o scurtă enumerare: puncte de suspensie urmate de semnul două puncte, virgulă urmată de o paranteză de deschidere, perechi de ghilimele diferite, perechi de ghilimele identice în cazul citatelor incluse, punctuație finală diferită în cazul enumerărilor verticale sau orizontale, punctuație introductivă inadecvată pentru o enumerare verticală etc.

Inserez mai jos o imagine a unei secvențe din  Programa pe care o propune MEN profesorilor de limba franceză din România. Lăsând deoparte și alte greșeli ce apar în conținutul fotografiat, enumerările verticale introduse prin semnul „punct și virgulă” reprezintă cea mai bună ilustrare a punctuației imposibile, promovată, din păcate, de instituția pentru care scrierea fără greșeli ar trebui să fie standardul de lucru.

 punct imp

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

Alfabetizarea funcționarilor MEN – prioritate națională

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 10 mai 2018

Două doamne din MEN, cu nume la vedere, au redactat acest document, un „Formular de consultare”, destinat profesorilor de limbi moderne, document pe care îl găsiți și pe site-ul ISJ Dolj la această adresă. Completarea acestuia ar trebui să conducă la ameliorarea educației lingvistice în România.

Numai că acest document este plin de greșeli lingvistice și nu ai nevoie de o educație lingvistică aprofundată pentru a le identifica. Iată câteva exemple: „identificarea prioritățile naționale”, „să menționați, principalele trei priorități, „analizarea priorităților identificare, „cinci priorități,în baza unui proces consultativ a părților interesate relevante”, „profesori de limbi”. 

Am colorat unele greșeli în roșu, altele în albastru. Pe cele în roșu le las în seama profesorilor de limba română, asupra celor scrise cu albastru o să insist puțin, spunându-le colegilor de breaslă – „doamnele” autoare scriu că suntem „profesori de limbi” – că situația este albastră rău de tot!

Este vorba despre folosirea cuvântului prioritate, un cuvânt foarte sensibil care, dacă este însoțit de numerale ordinale sau cardinale și se referă la același domeniu de interes, capătă un sens pleonastic.
Conform DEX, prioritatea reprezintă „însușirea de a fi primul în timp; dreptul de a ocupa primul loc ca importanță, ca valoare, ca demnitate; precădere, primordialitate, întâietate”. Așadar, să spui prima prioritate este redundant pentru că înseamnă să spui de două ori același lucru. Și dacă prima prioritate este un pleonasm, a doua prioritate este deja un oximoron. Iar când acestui substantiv i se adaugă și adjectivul principal, la singular sau la plural, am ajuns deja la pleonasmul pleonasmelor!

Alta este situația dacă acest cuvânt apare într-un text în care se vorbește, de exemplu, despre prioritatea din învățământ, prioritatea din sănătate și prioritatea din economie. Aici avem într-adevăr trei priorități, dar fiecare este unică în domeniul său de interes. Chiar și așa, să vorbești despre prima, a doua sau a treia prioritate este greșit.

Astfel de formulări nefericite sunt utilizate de obicei de jurnaliștii începători. Aici însă avem niște funcționare din MEN care au, chipurile, pregătire lingvistică. Chiar dacă uzajul tinde să negocieze drept corectă o formă eronată larg folosită, filologii ar trebui să fie ultimii care să preia aceste forme greșite și să le folosească.

În documentul nostru, „doamnele” din Minister ne propun să identificăm… „trei priorități pentru România” și ne acordă dreptul să adăugăm alte „cinci priorități”, pentru România, desigur, adică să fim de opt ori sub nivelul intelectual al profesiei noastre.
Mă întreb ce s-ar întâmpla, de exemplu, dacă în Codul Rutier ar exista atâtea priorități.

Eu o să completez acest formular. La toate rubricile destinate „priorităților pentru România” voi scrie ce am scris în titlu.

 

 

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

„Anul Nou” versus „anul nou”

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 31 décembre 2017

Anul 2018 e pe sfârșite și rețelele sociale, devenite parte din cotidianul fiecăruia dintre noi, abundă în urări, nucleul acestora fiind sintagma „anul nou”, scrisă de cele mai multe ori cu majusculă la inițiala celor două cuvinte care o compun și atât de des, încât scrierea cu minuscule ar putea să pară greșită.

Există cazuri când cei care scriu această sintagmă simt sau poate își amintesc că e ceva legat de grafia celor două cuvinte și atunci aleg să arunce în mijlocul unui enunț scris normal o secvență scrisă doar cu majuscule care să le includă, ceea ce poate fi acceptat într-un text publicitar, un afiș, dar nu și într-un text linear.

Când e vorba despre scrierea acestei secvențe, se ignoră faptul că în limba română scrierea cu majuscule are puterea, în anumite cazuri precum cel de față, să diferențieze sensuri.

Astfel, ambele grafii, „Anul Nou” și „anul nou”, sunt corecte, doar că fiecare are alt sens. Prin urmare, folosirea indistinctă a uneia în locul celeilalte trădează o indolență intelectuală greu de tolerat, mai ales când cei care vehiculează aceste expresii sunt chiar intelectuali (sau ar trebui să fie!).

Pentru cei cu pregătire lingvistică, cele două secvențe, incluse în sfera semantică a timpului, marchează opoziția dintre moment și durată, două noțiuni familiare profesorilor de limbi străine care operează, pe baza acestora, foarte multe clasificări.

Astfel, „Anul Nou” reprezintă momentul, adică prima zi din an și sărbătoarea consacrată acestui moment, iar „anul nou” durata, adică anul care începe la 1 ianuarie și se termină la 31 decembrie.

Este corect să scriem despre obiceiurile de Anul Nou (sorcova, plugușorul), despre sărbătoarea de Anul Nou, despre rochia îmbrăcată de Anul Nou. Dar dacă scriem și urăm cuiva un „An Nou fericit”, exprimarea este ambiguă, pentru că destinatarul poate să creadă că îi urezi fericire doar pentru o zi.

Ca să fie mai ușor înțelese, iată un indiciu: „Anul Nou”, chiar dacă se repetă, nu are un opus, pe când „anului nou” i se opune „anul vechi”. Așa că, dacă vedeți pe undeva scris „Anul Vechi”, să nu dați like. Ar însemna să validați o greșeală.

Eu vă urez ca anul nou să vă fie spornic și să întâmpinați Anul Nou în pantofi de dans, să vă veseliți și să străluciți!

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

J’accuse !

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 17 septembre 2017

De câteva zile, îmi tot amintesc această frază rostită cândva de Zola.

La un moment dat din viața mea am învățat să scriu cu ajutorul unei tastaturi și al unui program de editare. Am mai scris pe undeva pe aici. Mi-a fost rușine de cât de puține lucruri știam, dar am prins curaj când m-am uitat în jurul meu. Și-am tot învățat, și-am tot învățat.

Cred că știu Word mai bine decât mulți informaticieni, oricât ar protesta aceștia. Știu să folosesc comenzile propuse de fiecare filă contextuală, chiar și pe cea care nu se vede, Developper, și aproape toate taburile corespunzătoare, știu să fac macrocomenzi simple, știu pe de rost o groază de coduri ASCII. Doar două taburi îmi sunt necunoscute pentru că nu am avut nevoie de ele, am preferat să lucrez manual, dar dacă m-aș apuca, nu mi-ar fi deloc greu pentru că Word, așa cum e făcut, e mai ușor de înțeles și de manipulat de către un filolog decât de către un informatician. Poate că un informatician știe mai bine să-i utilizeze comenzile, dar un filolog înțelege mult mai repede ce e cu spațierea, cu ierarhizarea titlurilor, cu organizarea enumerărilor verticale simple sau multiple, cu înlocuirea unor elemente cu altele, cu inserarea unui cuprins sau a unei table de materii etc.

Știu suficient cât să nu mă îmbrobodească nimeni și îndeajuns cât să observ și să identific într-un document PDF greșelile informatice făcute în documentul Word inițial.

Scriu toate astea pentru că mă deranjează infatuarea acelui grup de amatoare care au confiscat limba franceză și s-au cocoțat cu ea în guvern, pretinzând că, pentru realizarea acelor programe școlare pline de greșeli, au luat ca referință CECRL. Exact ca niște domnișoare în calendar s-au uitat în acel CECRL. Și este atât de ușor de demonstrat!

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii, Divers | Pas de Commentaire »

Acordul substantivului?

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 13 septembre 2017

Începând cu anul școlar 2017-2018, Ministerul Educației Naționale a elaborat programe noi pentru limbile moderne. Se găsesc la această adresă: http://programe.ise.ro/Actuale/Gimnaziu-2017.aspx.

Sunt lucrări structurate în două părți: în prima parte sunt descrise, pentru fiecare clasă, competențele generale și specifice și sunt oferite exemple de activități de învățare, precum și conținuturile ce vor fi tratate, aceleași pentru mai multe limbi; în partea a doua sunt oferite câteva sugestii metodologice (elemente de gramatică  și exemple de activități) specifice pentru fiecare dintre limbile recenzate.

Am aruncat o privire peste secțiunile consacrate limbii franceze și sunt foarte dezamăgită de prezentarea acestora. Ceea ce frapează este indolența intelectuală evidentă în redactarea acestor lucrări pline de greșeli tipografice, lingvistice și, din păcate, științifice. Și mai greu de înțeles este faptul că elementul de noutate al acestor programe constă în realizarea unor proiecte care presupun o foarte bună stăpânire a comunicării scrise: broșuri, pliante, cărți, reviste etc. Or, documentul produs de către echipa ministerială, formată din persoane cu o cultură filologică presupus solidă, este departe de standardele de calitate ale celui mai amărât pliant și nu poate oferi un model de lucru. Să ceri așa ceva unor profesori și să le prezinți un material foarte prost scris înseamnă să sfidezi munca și pregătirea acestora, să fii plătit degeaba și să consideri că ignoranța nu poate fi sancționată.

Iată câteva exemple: cuvinte scrise sau folosite greșit (itinerariu în loc de itinerar, a relata […] la viitor), enumerări verticale introduse prin semnul… „punct și virgulă”, fraze complete, fără statut de titlu, lipsite de punctuație finală, enunțuri încadrate de ghilimele desperecheate (franțuzești la început, englezești la sfârșit), paranteze „văduve”, adică fără perechea de deschidere sau de închidere, exemple în limba franceză scrise când cu caractere  italice, când normale, dublă subliniere (italic și bold) etc.

Dar ce m-a uimit cel mai tare au fost dovezile de necunoaștere a limbii franceze: folosirea verbului repartir în loc de répartir, a cuvântului collègue în loc de copain, recomandarea folosirii unor sunete care nu există în limba franceză sau inventarea unor elemente gramaticale (de exemplu, acordul… substantivului).

acord

Acordul… substantivului nu se face nici în limba română, nici în limba franceză. Orice profesor cu pregătire lingvistică știe că acordul gramatical este o relație gramaticală unidirecțională prin care o clasă morfologică sau unitate sintactică preia trăsăturile și mărcile gramaticale ale unei alte clase morfologice sau unități sintactice. Or, substantivul nu preia, ci impune trăsăturile sale gramaticale. Inserez mai jos poza unei pagini din Bescherelle : La Grammaire pour tous, gramatică de referință pentru limba franceză:

Accord

Să ne mai „bucurăm” puțin de „inteligența” echipei de franceză din Ministerul Educației Naționale. În imaginea de mai jos, „specialiștii” văd adjective în fața verbelor la infinitiv. Le mai vede cineva?

verbe precedate

Conform „științei” experților MEN, locuțiunea verbală être en train de (urmată de infinitiv) este… o expresie, iar unele verbe sunt… DE diateza activă. Pe mine acest DE mă face să mă întreb dacă acești oameni au conjugat vreodată un verb și dacă sunt cu adevărat profesori.

être en train de

Publié dans Trucuri de efect pentru un document perfect | Pas de Commentaire »

Analfabetismul digital

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 29 août 2017

Trăim într-o lume în care noile tehnologii, prin echipamentele și rețelele internet pe care le-au dezvoltat, au modificat semnificativ modul în care comunicăm atât oral, cât și în scris. Paradoxal, deși evoluția rapidă a mijloacelor audio-video (telefoane, tablete, mesagerii vocale) părea să anunțe dispariția comunicării scrise în favoarea celei orale, aceste tehnologii au revigorat exprimarea scrisă și activitățile organizate în jurul acesteia (înțelegere, citire, producție).

Grație acestor tehnologii, cuvântul scris a devenit un mod de comunicare socială omniprezent, iar azi citim și scriem mai mult decât oricând: bibliotecile virtuale scurtează drumul unei cărți către cititor, formatul electronic asigurând și o distribuție geografică mai largă, iar tastaturile și imprimantele facilitează democratizarea scrierii computerizate. Practic, la serviciu sau în viața privată, orice utilizator de tastatură (tradițională sau tactilă) poate să creeze documente dintre cele mai sofisticate, utilizând tehnici și cunoștințe rezervate până mai ieri doar tipografilor sau machetiștilor: corespondență electronică, documente administrative (CV-uri, scrisori comerciale, reclamații, invitații etc.) sau profesionale (referate, memorii, studii, teze, mape profesionale etc.), conținut însușit sau produs în rețelele sociale, pe bloguri, pe platformele contributive etc.

Aceste producții scrise sunt făcute pentru a fi văzute cât mai repede, sunt supuse unei forme de evaluare și primesc aproape întotdeauna un răspuns sau o reacție din partea destinatarilor. Internetul și, în special, rețelele de socializare, care sunt mult mai accesate și pot să publice, prin simplă anexare, conținuturile încărcate pe bloguri, asigură vizibilitatea acestora, iar feedbackul obținut depinde de calitatea modului în care sunt scrise.

Tastatura este o interfață a unui sistem informatic care generează caractere aidoma celor din tipografia tradițională. În școală, am învățat să scriem și să citim literele de mână și doar să citim literele de tipar. Scrierea acestora necesită reguli noi, practic o nouă alfabetizare al cărei sens nu poate fi limitat la „a ști să scrii și să citești”, respectiv la a apăsa tastele și a citi rezultatul obținut, ci a reuși să manipulezi aceste taste utilizând trei competențe de bază: codurile lingvistice, normele de prezentare tipografică și funcțiile sistemului informatic utilizat.

În lipsa acestora, se vorbește de analfabetism digital sau numeric, care poate afecta pe oricine, în funcție de ce se încearcă a se face cu tastatura: analfabetismul celor care nu stăpânesc limbajul HTML (nu știu să scrie cod, cum ar zice cineva din lista mea de prieteni Facebook, mă număr, din păcate, printre aceștia), analfabetismul celor care nu știu să folosească un procesor de texte sau analfabetismul celor care nu reușesc să însăileze în mod corect un text linear pe internet, acesta din urmă fiind cel mai vizibil și trădând de multe ori carențe în pregătirea profesională. Dacă normele de prezentare tipografică sunt mai puțin cunoscute și nici funcțiile informatice nu sunt familiare oricui, nimic nu îngăduie unui absolvent de studii superioare abateri de la regulile privind gramatica, lexicul sau punctuația limbii în care scrie. Un șir de două sau de vreo cinci-șase puncte orizontale consecutive plasate haotic printre cuvinte, pe la început, pe la mijloc sau pe la sfârșit, este fantezist și trădează incompetența celui care scrie. La fel, folosirea în exces și în afara normelor lingvistice a majusculelor sau juxtapunerea fără temei a semnelor de punctuație. Astfel de artificii pot fi trecute cu vederea unui elev la școala profesională, dar nu profesorului pe care acesta îl are la catedră.

Pe de altă parte, nimeni nu ne-a învățat să folosim corect tastatura și nu există programe de formare generalizate în acest sens. O soluție ar fi citirea cu atenție a unei cărți într-o limbă de interes, pentru că fiecare comunitate a construit în jurul propriei limbi un set de reguli specifice, cu valoare culturală, care vor fi regăsite în orice publicație. De exemplu, într-o carte în limba română se observă că nu se lasă spațiu în fața unei virgule sau că linia de pauză este mai scurtă decât linia de dialog și că nu pot fi folosite indistinct una în locul celeilalte; într-o carte în limba franceză iese în evidență spațierea în cazul semnelor de punctuație duble. Interesantă poate fi și distribuția titlurilor sau organizarea enumerărilor orizontale sau verticale.

Dar simpla lectură a uneia sau a mai multor cărți nu este de ajuns ca să înveți cum să folosești o tastatură pentru a ieși de sub incidența etichetei de analfabet digital. Aceasta depinde doar de dorința noastră de a ne informa și de a transmite un mesaj scris corect, adecvat pregătirii noastre profesionale și conform așteptărilor publicului căruia ne adresăm, pentru că modul în care scriem reflectă calitatea pregătirii noastre și respectul pe care îl arătăm cititorului. Dacă nu ne putem ridica la un anumit nivel, nu avem dreptul să-l coborâm pe cel care parcurge o secvență scrisă de noi.

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii, Trucuri de efect pentru un document perfect | Pas de Commentaire »

Partajarea integrală a caracterelor

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 18 août 2017

Atunci când transferăm un document lucrat în Word 2010 sau într-o versiune ulterioară către un alt calculator care nu este echipat cu un procesor de text similar, fonturile din document vor fi automat înlocuite cu altele, implicit anumite caractere, ceea ce va face ca unele secvențe din text să difere mult de corespondentele lor din textul de plecare și să fie de neînțeles.

Începând cu Word 2010, suita birotică de la Microsoft propune o soluție: fixarea sau încorporarea caracterelor utilizate în document („încorporarea” este termenul folosit la traducere), păstrându-se astfel forma inițială a documentului după partajare. Procedura este necesară atunci când intervin și alte persoane în elaborarea documentului (corectorii, tipografii) și este ușor de realizat, dar îngreunează dimensiunea documentului (de la KB la MB), de aceea este recomandată doar când intervenția externă este absolut necesară, altfel existând alte soluții (PDF, JPG etc.).

Realizarea acestei operații se face parcurgând pașii următori:

1. Deschideți documentul și faceți clic pe File, apoi pe Options.

photo 1 lum

2. Faceți clic pe Save.

p2

3. Bifați căsuța Embed fonts in the file.

p3 embed

Aici există alte două opțiuni: prima se referă doar la încorporarea caracterelor folosite în document, iar alegerea acesteia nu-i va mări foarte mult dimensiunea, de aceea este și recomandată; alegerea celei de a doua opțiuni va mări semnificativ dimensiunea documentului inițial pentru că va încorpora orice alt font care nu aparține celor două sisteme de operare în cauză, respectiv cel în care s-a lucrat documentul și cel spre care îl trimitem.

După ce am făcut alegerile convenabile, validăm cu OK și salvăm documentul care poate fi trimis acum către un alt calculator unde va ajunge cu toate caracterele folosite în textul inițial.

Publié dans Trucuri de efect pentru un document perfect | Pas de Commentaire »

Acordul subiectului cu verbul când subiectul conține un determinant introdus prin „dintre”

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 27 juillet 2017

[Draft]

Acordul subiectului care conține un determinant introdus prin dintre este o capcană întinsă multora dintre utilizatorii de rețele sociale, care sunt derutați atunci când, scriindu-și mesajele, trebuie să aleagă partea din grupul subiectului cu care să acorde verbul, respectiv cu determinatul sau cu determinantul. Regulile de mai jos pot asigura o depanare rapidă. (Formele greșite sunt marcate cu un asterisc antepus, conform unei convenții lingvistice internaționale.)

1. Când subiectul este un pronume nehotărât sau negativ singular precum fiecareniciunulnimenioricare, urmat de un determinant plural, substantiv sau pronume, introdus prin dintre, verbul se acordă cu determinatul, respectiv cu singularul:

Nimeni dintre cei prezenți nu a vorbit mai mult de cinci minute.

Nimeni dintre voi nu a scris textul.

Fiecare dintre acești oameni ar putea lucra în acest domeniu.

Fiecare dintre voi știe răspunsul.

Niciunul dintre cei strigați nu a răspuns.

Niciunul dintre noi nu l-a auzit.

Se observă că dificultatea apare atunci când dintre este urmat de pronumelnoivoi. Acordul verbului la plural este, așadar, o greșeală:

*Fiecare dintre noi am făcut donații.

*Niciunul dintre voi nu ați lucrat la acest proiect.

2. Când grupul subiectului exprimă o colectivitate (pronume nehotărât plural, numeral cardinal) și conține un substantiv introdus prin dintre, acordul se face la persoana a IIIa plural:

Mulți dintre colegii noștri l-au regretat.

Trei dintre angajați au optat pentru acest program de lucru.

 3. Când grupul subiectului exprimă o colectivitate (pronume nehotărât plural, numeral cardinal) și conține pronumele noi sau voi introdus prin dintre, acordul se poate face fie la persoana I sau a IIa plural, fie la persoana a IIIa plural, în funcție de sensul pe care vorbitorul vrea să îl dea enunțului în cauză, astfel:

a) dacă vorbitorul se solidarizează cu colectivitatea, acordul se face la persoana I sau a IIa plural, respectiv cu noi sau cu voi:

Mulți dintre noi am citit această carte. (Vorbitorul se solidarizează cu cititorii acelei cărți.)

Doi dintre voi ați trecut testul. (Vorbitorul apreciază această performanță.)

b) dacă vorbitorul nu se solidarizează cu colectivitatea, acordul se face la persoana a IIIa plural, respectiv cu clasa gramaticală ce exprimă colectivitatea (pronume nehotărât plural, numeral cardinal):

Mulți dintre noi au renunțat la folosirea cratimei. (Vorbitorul nu se numără printre cei care au adoptat această practică.)

Zece dintre voi au greșit răspunsurile. (Vorbitorul nu apreciază această situație.)

4. Când grupul subiectului conține o sintagmă precum cea mai mare parte, cea mai mică parte, urmată de un determinant pronume (noivoi) sau substantiv (oameni) introdus prin dintre, poate fi întâlnit acordul la persoana a IIIa plural:

Cea mai mare parte dintre noi sunt la curent cu evoluția acestei situații.

Este considerat totuși un acord nefericit și se recomandă acordul la persoana a IIIa singular:

Cea mai mare parte dintre noi este la curent cu evoluția acestei situații.

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

Profesore, ține-ți rangul și respectă titlurile!

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 5 mars 2017

Dacă ești profesor, ai fost de mai multe ori în situația de a redacta un text științific necesar formării tale profesionale: un referat pentru un seminar, o lucrare pentru o sesiune de comunicări științifice studențești, o lucrare de licență sau de disertație etc.

În toate aceste cazuri, ai urmărit ca documentul final să aibă un conținut dens și o prezentare clară, coerentă și uniformă, pentru a fi citit și înțeles ușor și repede. În acest scop, ai ținut seamă de normele lingvistice ale limbii în care ai scris, iar dacă l-ai lucrat singur, cu ajutorul unui procesor de texte (Word, Writer), ai respectat normele de prezentare tipografică și funcționalitățile dispozitivului informatic utilizat.

Întotdeauna ți-a fost aproape un îndrumător din cadrul universității care ți-a oferit un model de structură pentru documentul tău, ba chiar ți-a și corectat lucrarea. Dacă ai fost atent la ce ți-a spus și ai înțeles ce a schimbat în textul tău, te vei descurca onorabil atunci când va trebui să întocmești, pe cont propriu de data aceasta, un alt document științific necesar dezvoltării tale profesionale.

Dar, în lipsa ochiului vigilent al îndrumătorului, va trebui să consulți lucrări ajutătoare, de obicei ghiduri de redactare sau de orice altceva, de exemplu Erasmus, care îți vor oferi fie informații concrete, fie un model de lucru. Fii cu mare băgare de seamă când alegi aceste lucrări! Ghidurile oferite de ISJ-uri și, din păcate, chiar de Ministerul Educației sunt foarte puțin fiabile. De exemplu, un ghid ca acesta, lansat de curând, deși ar trebui să fie un model de lucru pentru că este destinat tinerilor profesori, nu te va ajuta cu nimic, este o lucrare păcătoasă, făcută de oameni care nu par a fi citit vreodată o carte (în ciuda funcțiilor pe care și le declară cu mândrie!). Iar cel mai mare păcat al acestei lucrări este incoerența în divizarea textului și în ierarhizarea titlurilor și a subtitlurilor. Practic, această lucrare este imposibil de urmărit, dacă ești obișnuit să citești texte coerent structurate, în care titlurile și subtitlurile se ordonează frumos conform unei arborescențe prestabilite de editori și tipografi care a fost preluată de procesoarele de texte.

Pentru divizarea textului, poți arunca o privire aici. În ce privește titlurile și subtitlurile, există câteva reguli simple privind ordinea constantă pe care trebuie să o respectăm atunci când le ierarhizăm, pe care le prezentăm mai jos:

1) Majusculele precedă minusculele, așa că după un titlu scris cu minuscule nu vom mai putea folosi un titlu de nivel inferior pe care să îl scriem cu majuscule.

2) Caracterele boldate (îngroșate sau aldine) precedă caracterele normale (care pot fi și italice).

3) Capitalele mari (All caps) precedă capitalele mici (Small caps).

4) Titlurile centrate sunt superioare structural titlurilor aliniate la stânga și le precedă.

5) Talia caracterelor, numită și corp (măsurat în puncte tipografice), va fi descrescătoare, marcând astfel importanța fiecărui titlu și subtitlu în parte (Word oferă dimensiuni orientative pentru fiecare nivel de titlu ales).

6) Caracterele italice alese pentru titluri nu sunt întotdeauna acceptate de editori. Dacă le-am ales totuși, vom avea grijă ca acestea să apară după caracterele boldate și înainte de caracterele normale.

7) Dublarea atributelor de formatare (bold și italic) nu este recomandată în cazul unui titlu dintr-o lucrare științifică. Word are totuși câteva propuneri în acest sens (stiluri precum Fancy, Distinctive etc.), dar acestea nu se adresează unui text științific, ci mai degrabă ilustrărilor acestuia (o fișă de lucru), unui afiș, unui text publicitar etc.

8) Dimensiunea spațiilor dintre titlu și corpul de text marchează, de asemenea, importanța titlului.

Prezentăm mai jos și o  imagine făcută după un document Word cu ordinea pe care ar trebui, în mod general, să o respectăm atunci când ierarhizăm titlurile dintr-un text și caracterele recomandate pentru fiecare nivel de titlu, cu precizarea că unele niveluri pot lipsi din textul nostru (putem avea doar titluri de nivel 1 și 2, de exemplu), iar pentru numerotarea sau pentru literele care introduc aceste titluri, în funcție de modul de divizare a textului ales, vedeți din nou studiul despre divizarea textului. Am optat pentru imagine, deoarece această platformă nu permite realizarea capitalelor mici. Faceți clic pe imagine pentru a o mări.

titluri2

Publié dans Divers | Pas de Commentaire »

Virgula și conjuncția „însă”

Posté par Constanta-Ecaterina Naidin le 8 décembre 2016

Am mereu tendința să izolez prin virgule conjuncția „însă” în interiorul unei propoziții. Cred că mă influențează grav internetul și Facebook unde astfel de virgule sunt foarte frecvente. Ca să nu mai uit, scriu aici cele două reguli privind punctuația aferentă acestei conjuncții:

1. Conjuncția adversativă „însă” este precedată de virgulă atunci când stabilește un raport de coordonare adversativă între două propoziții.

Exemple:

Vremea este frumoasă, însă vom rămâne acasă.

A citit cartea, însă nu a înțeles nimic.

2. În interiorul unei propoziții, conjuncția „însă” nu se izolează niciodată prin virgule.

Exemple:

Vremea este frumoasă, noi însă vom rămâne acasă.

A citit cartea, conținutul acesteia era însă prea complicat pentru ea.

 

 

 

 

Publié dans A scrie şi… a şti să scrii | Pas de Commentaire »

123456
 

projet robot |
L.DUMON |
Référentiel de Naissance |
Unblog.fr | Créer un blog | Annuaire | Signaler un abus | TRAVAUX PRATIQUES DE PHYSIQUE
| simao25
| ECO---Blog